Dacă Domnul nu l-ar fi chemat la El, DORU DINU GLĂVAN ar fi împlinit, astăzi, 76 de ani


Era o zi de duminică, 31 octombrie 2021, când breasla ziariștilor profesioniști din România a primit o lovitură. Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (uniunea de creație a acestei profesii – uniune care are statut de utilitate publică), s-a stins fulgerător! Jurnalistul a decedat la vârsta de 75 de ani. Cunoscută personalitate a presei româneşti, care şi-a câştigat aprecierea unanimă atât a radio-ascultătorilor, cât şi a specialiştilor din domeniu, Doru Dinu Glăvan s-a stins din viaţă la Reşiţa, în oraşul său natal.

Doru Dinu Glăvan, un pătimaș iubitor al presei sportive

Născut la 7 iunie 1946, Doru Dinu Glăvan a intrat în lumea presei de foarte tânăr. A început să publice la vârsta de 14 ani, iar la vârsta de 18 ani era deja colaborator în presa locală şi regională. La 19 ani, în anul 1965, el a devenit corespondent al ziarului „Sportul popular”, cunoscut mai târziu sub numele de „Gazeta sporturilor”.
„Ulterior a fost angajat cronicar sportiv al postului naţional de radio, continuând să publice şi în presa scrisă. Datorită calităţilor sale de reporter, Radio Bucureşti l-a trimis să transmită şi să comenteze Jocurile Balcanice, Campionatele şi Cupele Mondiale de atletism, nataţie şi gimnastică, Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sarajevo. El a transmis în România, din Europa, Asia şi Australia. În anul 1995, din iniţiativa sa, a luat fiinţă, la Reşiţa, Fundaţia Radio Caraş-Severin. La 8 august 1996, Radio România Reşiţa a dobândit statut oficial de post public local al Societăţii Române de Radioteleviziune şi a emis pentru prima dată în eter. În câţiva ani, sub conducerea directorului Doru Dinu Glăvan, Radio Reşiţa a devenit mai important post regional de radio, acoperind nu numai întregul teritoriu al judeţului Caraş-Severin şi părţi importante din judeţele limitrofe, ci şi teritoriile locuite de români în Voievodina şi pe Valea Timocului”, l-au descris colegii de la UZPR pe Doru Dinu Glăvan.
În context mai este de amintit faptul că Doru Dinu Glăvan era la al treilea mandat de preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (funcţie în care a fost reales în anul 2020). În timpul primului său mandat, organizaţia a reuşit să obţină statutul de „Uniune de creaţie de utilitate publică”.