Cu o floare nu se face… apicultură
Între evenimentele de top ale acestei săptămâni, cu siguranţă, Conferinţa pe problemele dezvoltării şi modernizării apiculturii iniţiată de Organizaţia umanitară World Vision, filiala Vâlcea, va ocupa un loc de frunte. Dezbaterea pe această temă organizată în data de 28 septembrie a.c. şi-a ales ca punct de plecare excepţionalul proiect elaborat şi aplicat în câteva localităţi din judeţul Vâlcea care a reuşit să atragă spre albinărit un număr considerabil de locuitori din mediul rural.
Coordonatorul acestui proiect, Sorin Mihai a intuit cum nu se poate mai bine eficienţa demersului său, speculând, în sensul bun al cuvântului, pasiunea specifică românilor şi valoarea unei tradiţii milenare. Creşterea albinelor nu este o activitate nouă pe meleagurile noastre. Ea vine din adâncul istoriei, de la Dromichete şi Burebista parcurgând timpurile şi rostuind destinele. Perpetuarea acestei activităţi a fost favorizată de faptul că ţara noastră a avut dintotdeauna cea mai bogată şi cea mai diversificată bază meliferă, iar culturile agricole tradiţionale au oferit surse abundente pentru travaliul albinelor. Comuniunea reciproc benefică pentru plantele polenizate şi albinele servite cu nectar explică de ce apicultura s-a bucurat mereu de atenţie şi interes, făcând ca albinăritul să se menţină ca o ocupaţie de mare amplitudine.
Dacă este să ne referim numai la judeţul Vâlcea, putem constata că, prin numărul mare de apicultori – aproximativ 2000 -, ca şi prin numărul mare de familii de albine care se apropie de 100.000, zona noastră se situează pe primul loc în ţară, iar ascensiunea acestui sector este încă departe de a fi atins culmile posibilităţilor. Iată o singură dovadă luată la întâmplare. Din totalul celor 226 de proiecte depuse în primăvara anului trecut pe Măsura 1.4.1 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, 190 de proiecte au avut ca unic obiectiv constituirea şi consolidarea fermelor apicole.
Din păcate, însă, pe fondul expansiunii acestui sector, formele de ajutorare din partea statului au dispărut una câte una, cea mai grea lovitură din acest punct de vedere dând-o Ordonanţa de Guvern nr. 14 / 2010, care, practic, a eliminat orice subvenţii pentru perioada 2010 – 2013.
Ţinând seama, pe de-o parte, de măsurile restrictive cu care a venit Ordonanţa sus-amintită, iar, pe de altă parte, de avantajele, în perspectivă, ce le poate aduce apicultura economiei româneşti, am considerat de datoria mea să elaborez un pachet de propuneri pe care intenţionez să le transmit forurilor guvernamentale şi celor cu putere de decizie în acest domeniu.
Apicultura ar avea, într-adevăr, o şansă extraordinară dacă, pe lângă activarea pasiunilor, aşa cum, spre lauda ei, a procedat Organizaţia umanitară World Vision, vor fi aduse la linia de start câteva măsuri precum: scutirea apicultorilor de la plata TVA pentru achiziţionarea familiilor de albine, a mătcilor, utilajelor şi aparaturii specifice, susţinerea financiară de către Ministerul Agriculturii a activităţii de polenizare a culturilor aşa cum se practică în alte state europene, stabilirea unor tarife maximale şi subvenţionarea analizelor de laborator pentru certificarea produselor apicole bio cărora le este deschis un vad larg pe piaţa externă ş.a.m.d.
În egală măsură se impune un sprijin concret şi direct tinerilor fermieri care se integrează în Programul Naţional Apicol şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, accesând fonduri europene. Lor ar trebui să li se permită absorbţia de fonduri comunitare pe mai multe programe care să-i ajute la achiziţionarea mătcilor, familiilor de albine, roiurilor la pachet sau faguri etc.
Când toate aceste facilităţi vor fi create, atunci se vor deschide larg şi porţile pentru cea mai veche activitate agricolă capabilă, cum s-a dovedit întotdeauna, să aducă venituri şi să contribuie cu adevărat la dezvoltarea şi modernizarea satului.