​„CS Chimia se îmbracă frumos”


• afirmă avocatul Dumitru Drăguţă

Zilele trecute, Clubul Sportiv Chimia Râmnicu Vâlcea a încheiat un parteneriat cu o firmă din Târgu Mureş, producătoare de echipament sportiv. Conform spuselor directorului acestui club, avocatul Dumitru Drăguţă, noile echipamente vor ajunge la sportivii tuturor secţiilor, numărul acestora fiind însă condiţionat de rezultatele obţinute în ultimul an.
„Sportivii noştri au muncit mult şi trebuie să îi premiem cumva la final de an. Ne-am gândit că, pentru a-i stimula, le putem oferi diferite echipamente. Am încheiat un contract avantajos cu o firmă din Târgu Mureş, producătoare de echipament sportiv, marca Adidas. Astfel, putem spune despre CS Chimia că se îmbracă frumos. Sportivii noştri sunt şi aşa îmbrăcaţi frumos, însă îi mai îmbrăcăm o dată. Ţin să precizez că fiecare dintre cele treisprezece secţii va primi echipamente, însă nu toţi sportivii vor fi premiaţi. Avem un buget limitat, pe care nu îl putem depăşi. Sportivii care vor primi echipamente vor fi selectaţi în funcţie de rezultatele obţinute în activităţile pe care le-au desfăşurat de-a lungul anului 2013”, ne-a declarat Dumitru Drăguţă.