«Corida» de Crețeni: Un taur a ajuns într-un bazin cu apă adânc de cinci metri


Sâmbătă, după orele prânzului, în centrul comunei Crețeni, chiar în apropierea primăriei, s-a dat alarma! Un taur a căzut într-un bazin din beton, cu suprafața de 4×4 metri și adâncimea de cinci metri. În interiorul bazinului se afla apă, care măsura doi metri. La fața locului au intervenit șapte subofițeri ai Grupului de Intervenție Drăgășani, cu un autovehicul cu apă și spumă și o autoscară. Pompierii au scos de urgență apa care punea în pericol viața animalului și au scos taurul folosind un mijloc asigurat prin grija primarului comunei Crețeni.

Cum a ajuns taurul în acel bazin?

„Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea, ajunși la fața locului, au constatat că bovina era în pericol de a se înneca într-un bazin adânc de patru metri, din care doi metri apă pluvială. Pompierii au legat taurul cu ajutorul unei cordițe pentru a-i menține capul la suprafața apei, după care, cu ajutorul unei motopompe, au evacuat apa până la nivelul care permitea menținerea animalului pe propriile forțe. Ulterior, animalul a fost scos la suprafață teafăr, cu un sistem de scripeți improvizat la fața locului. Bazinul se află în administrarea primăriei din localitate și era împrejmuit”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.
De asemenea, pompierii au stabilit și modul inedit în care taurul a căzut în acel bazin: „Animalul a ajuns în bazin după ce s-a luat la luptă cu un alt taur care l-a împins în bazin, rupând gardul de protecție”. Ole!