O casă și cinci hectare de vegetație, făcute scrum la Glăvile


Pompierii vâlceni au intervenit, vineri, 9 februarie, în jurul orei 14.00, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, la un incendiu care se manifesta la o locuință din comuna Glăvile.

„La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta la o casă și la vegetația uscată din apropierea locuinței, pe o suprafață de circa cinci hectare. Casa, cu suprafața de aproximativ 40 de metri pătrați, nu era locuită. S-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiilor. O persoană de sex feminin, care a anunțat și incendiul prin SNUAU 112, a prezentat arsuri ușoare la nivelul feței, dar a refuzat evaluarea medicală”, au informat reprezentanții ISU Vâlcea.