Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

30 septembrie 2020

Concursuri peste concursuri la Spitalul Județean


• posturile au rămas vacante ca urmare a pensionărilor
De aproximativ trei săptămâni, la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea sunt organizate concursuri pentru ocuparea posturilor vacante. Majoritatea au rămas libere ca urmare a pensionărilor, dar sunt și câteva persoane care și-au dat demisia și au lăsat postul vacant.
Într-adevăr, de ceva timp se tot organizează concursuri. Cele mai multe posturi sunt vacante după pensionarea cadrelor medicale, dar au fost și două, trei demisii. Sunt examene care au fost reluate, după ce toți candidații înscriși, inițial, au picat. De exemplu, la camera de gardă, s-a picat de trei ori. De asemenea, pe secțiile Oncologie și Pediatrie jumătate din posturile scoase la concurs s-au ocupat”, a declarat Dan Ponoran, manager SJU Vâlcea.
Zilele trecute, cinci posturi de asistenți medicali generaliști au fost scoase la concurs, vizate fiind secțiile: Endocrinologie, UPU SMURD, Bloc Operator Ortopedie – Traumatologie, Cabinet Chirurgie Generală Ambulatoriu integrat.

Etichete: , ,

Alte articole de la Sanatate