Colţul liric (1)
Colţul liric – rubrica noastră săptămânală de joia, din pagina a 4-a – s-a născut din dorinţa cititorilor iubitori de frumos şi poezie. Ea se adresează, indiferent de vârstă şi statut, tuturor celor ce pot răspunde cu o metaforă la butoniera unui vers. Chiar şi într-un cotidian (poate cu atât mai mult!) versurile publicate intră într-un duet firesc cu cititorul dornic, din când în când, să-şi bucure sufletul cu o adiere de frumos.
De unde aşa aromă în trandafiri sălbatici,
Şi cine-i regizorul ce-a rânduit tulpini?
Din palma lui Isus coboară filosofii antici:
Nu-n petale, în ghimpii dresaţi şi arini.
Vântul de-acasă, de la ţară, cel de sub fereastră
Mătură colbul de lângă Ştefan cel Mare.
S-a înălţat în izbândă Pasărea măiastră
A trupului tânăr, şi-i fără ajutorare.
Buzele de viscol pe flăcări le lipesc:
Deloc nu mă frige. Se frige însuşi focul
De dorul meu nestăvilit îl molipsesc –
Şi rugul nu-şi mai află locul.
Mi-i ţinuta demnă de harul ce mi-i dat:
În faţa carieristului nicicând plouată-am stat,
Şi nici n-am spart cu fruntea pânză efemeră
Ce-acoperă ţinutul precum o emisferă…
De unde aşa aromă în trandafiri sălbatici?
Şi cine-i regizorul ce-a răspândit tulpini?
De-a închis în inima mea ghimpii ostatici,
Şi tu la miez de noapte încerci să mi-i alini.