CNA şi RAC sancţionează publicitatea negativă promovată de acţionarul minoritar PCC SE


Bucureşti, 18 Mai 2011 – Conducerea Oltchim salută decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului, care a cerut în şedinţa din 12.05.2011 intrarea în legalitate a spotului publicitar „PCC Oltchim”, difuzat pe posturile de televiziune Money Channel şi Realitatea TV, şi conformarea acestuia regulamentelor CNA. Prin această decizie, CNA confirmă utilizarea de către acţionarul minoritar PCC SE a unei publicităţi agresive, care nu asigură o informare corectă a publicului şi o concurenţă loială, întrucât este echivocă şi induce în eroare tocmai cu privire la caracterul publicitar, de promovare.

În acord cu observaţiile membrilor CNA, reiese că publicitatea promovată de PCC SE nu are un conţinut care să promoveze imaginea, produsele sau serviciile unei companii ci, prin asocierea imaginii şi numelui unei societăţi – în cazul de faţă Oltchim – într-un context negativ, nefavorabil acesteia, finalitatea demersului publicitar asumat de PCC SE este ambiguă, nerezultând în mod evident dacă se doreşte promovarea unui acţionar minoritar sau afectarea imaginii societăţii la care acesta deţine acţiuni.

Decizia CNA vine după ce, în data de 11.05.2011, Comitetul Etic al Consiliului Român pentru Publicitate (RAC) a recomandat PCC SE revizuirea comunicării şi eliminarea acelor afirmaţii care pot conduce la afectarea imaginii Oltchim.

Deciziile CNA şi RAC vin să confirme şi să întărească îngrijorările pe care conducerea Oltchim le-a exprimat de nenumărate ori în ultima vreme, cu privire la campaniile de publicitate agresive ale acţionarului minoritar PCC SE, campanii menite să discrediteze activitatea combinatului, cu scopul de a netezi drumul PCC SE spre o preluare facilă a Oltchim, la o valoare de piaţă mult diminuată.

„Acţiunile concertate de diminuare a valorii Oltchim se înscriu în strategia PCC SE de a bloca activitatea combinatului în vederea privatizării societăţii la o valoare cât mai scăzută. Prin mesaje transmise prin intermediul publicităţii plătite, prin care se fac afirmaţii grave şi neadevărate, PCC SE reprezintă o ameninţare pentru desfăşurarea corectă a procesului de privatizare anunţat recent de Ministerul Economiei”, declară Constantin Roibu, Director General al Oltchim.

Deciziile din ultima vreme ale instanţelor din România, precum şi avertismentele venite din partea instituţiilor cu putere de reglementare în domeniul publicităţii şi audiovizualului, arată lipsa de temei a demersurilor PCC SE. Imediat după intrarea în acţionariatul Oltchim, PCC SE a derulat o serie de acţiuni ostile în urma cărora activitatea companiei a fost blocată, iar societatea a suferit grave prejudicii de imagine. În urmă cu cinci ani, înainte ca PCC SE să intre în acţionariatul companiei, Oltchim înregistra următoarele rezultate financiare: cifra de afaceri de 491,369 milioane de euro, exporturi în valoare de 354,017 milioane de euro, investiţii în valoare de 51,841 milioane de euro, un profit de 2,491 milioane de euro şi EBITDA de 28,836 milioane Euro.

După intrarea PCC SE în acţionariatul companiei, prin blocarea de către acesta a majorării capitalului social al societăţii, Oltchim a înregistrat pierderi financiare, ajungând la capitaluri proprii negative. În ultimii ani, pierderile s-au majorat ca urmare a acţiunilor PCC de blocare în justiţie a unor finanţări pe care Oltchim intenţiona să le acceseze.

„PCC SE este direct răspunzător de blocarea activităţii societăţii, de funcţionarea redusă a acesteia şi de toate pierderile înregistrate in ultimii ani. Campania publicitară negativă susţinută de PCC are ca scop, pe lângă blocarea activităţii Oltchim, şi înlăturarea oricărui investitor serios  interesat în procesul de privatizare”, completează Constantin Roibu.