Clădirea Ambulanței Vâlcea intră în modernizare


Așa cum v-am anunțat în edițiile anterioare ale cotidianului nostru, ședința ordinară de vineri, 25 martie 2022, (organizată chiar de Buna Vestire) a Consiliului Județean Vâlcea a fost una în care au fost supuse votului consilierilor mai multe proiecte de investiții importante pentru sănătatea vâlcenilor. Printre proiectele dezbătute și aprobate s-a aflat și unul care vizează alocarea unei sume de bani din bugetul Consiliului Județean Vâlcea pentru modernizarea clădirii în care funcționează Serviciului de Ambulanță. Aceste modernizări sunt necesare pentru că la acest imobil nu s-a mai intervenit de peste 40 de ani, mai exact din anul 1980, anul în care a fost construită clădirea.
„Ne ținem de cuvânt și iată că în ședința Consiliului Județean de vineri am aprobat mai multe proiecte de investiții pentru sănătatea vâlcenilor. Unul dintre aceste proiecte se referă la modernizarea clădirii în care funcționează Serviciul Județean de Ambulanță Vâlcea. Acolo este un imobil la care nu s-a mai intervenit din anul 1980, de când a fost construit. Erau necesare lucrări de amenajare și de refacere a instalației electrice, igienizare, lucrări de modernizare a clădirii, dar și o reconstrucție a spațiului cu copertine pentru garaje. Drept urmare, am alocat, în ședința ordinară, suma de 500.000 lei, bani care se vor utiliza pentru realizarea acestor lucrări”, a punctat, pe marginea acestui subiect, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.