Ceasul rău1


Două morţi dubioase, priorităţile Poliţiei

În dimineaţa zilei de 10 ianuarie, poliţiştii Postului de Poliţie Valea Mare au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei femei de 79 de ani, din comuna Valea Mare. Oamenii legii au efectuat căutări până în cursul nopţii, acestea fiind reluate a doua zi. Astfel, în data de 11 ianuarie, în jurul orei 10.00, M. Gheorghiţa a fost găsită decedată pe un teren agricol, în afara comunei. Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violenţă, acesta fiind transportat la Spitalul Bălceşti, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii exacte a cauzei morţii.

Vineri dimineaţa, în jurul orei 08.00, poliţiştii Postului de Poliţie Suteşti, au fost sesizaţi telefonic prin S.N.U.A.U.112 cu privire la faptul că pe raza comunei se află căzută în afa­ra părţi carosabile a D.C. 98 un bărbat. În baza celor sesizate, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că per­soa­na în cauză este H. Cristian, de 41 de ani, din comuna Suteşti, care nu prezenta lovituri sau alte urme de violenţă. La faţa locului a sosit şi un echipaj al ambulanţei Drăgăşani, care a efectuat manevre de resuscitare, însă au constat decesul bărbatului.

Cadavrul lui H. Cristian a fost trans­portat la morga Spitalului Dră­gă­şani în vederea efectuări necropsiei, pentru a se stabili cauzele decesului. Poliţia anunţă că urmează a se efectua cercetări cu privire la moartea suspectă a celor două persoane.

Alt mort pe drumurile Vâlcii

Vineri, în jurul orei 11.50, S. Paul, de 36 ani, din municipiul Râmnicu Vâl­cea, a condus un autoturism marca Skoda pe DN 64 – Ioneşti, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra volanului, părăsind partea carosabilă şi a lovit frontal un stâlp din beton care susţine limitarea de gabarit. În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto, care a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Vâlcea în vederea efectuării necropsiei.

Minor, prins în flagrant în timp ce a sustras un portmoneu

Vineri, la ora 11.15, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea – Biroul Ordine şi Siguranţă Pu­blică, aflându-se în exercitarea atri­buţiunilor de serviciu, l-au depistat pe M. V., de 14 ani, în timp ce sustrăgea un portmoneu din sacoşa de mână a Veronicăi P., de 74 de ani, după care a încercat să se piardă în mulţime. Minorul a fost prins şi condus la sediul poliţiei, unde portmoneu, în care se afla suma de 100 de lei, a fost înapoiat părţii vătămate. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.