Cea mai nouă pomană de stat: 300 euro pe lună pentru fiecare ucenic ori stagiar angajat la fermă!


Credeați că le-ați văzut și le-ați auzit pe toate în materie de idei năstrușnice ale Guvernului? Ei bine, trageți aer în piept pentru că tocmai a ieșit pe piață una complet neașteptată: salariul minim pe economie asigurat de stat pentru orice stagiar sau ucenic! E vorba de proiectul de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă și a Legii nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior care a primit deja votul decisiv în Parlament, urmând să meargă la promulgare. În fapt, angajatorilor ar urma sa li se acorde, la cerere, pentru fiecare ucenic angajat, o suma în cuantum de 1.125 lei/lună (echivalentul în lei a 250 de euro/lună), iar pentru fiecare stagiar angajat, s-ar primi cate 1.350 lei/lună (echivalentul a 300 de euro/lună).
Noutate vine din faptul că acum sprijinul oferit angajatorilor care au ucenici sau stagiari este de numai 300 lei. În proiectul menționat se intervine și asupra duratei minime a contractului de ucenicie, în funcție de nivelul de calificare pentru care se face perioada de ucenicie, contractele nu vor putea dura mai puțin de: 12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2; 24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3; 36 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.
La această oră, legislația în vigoare prevede că durata minimă a contractelor de ucenicie se raportează tot la un nivel de calificare, prin Legea nr. 279/2005, însă calificările luate în calcul sunt pentru nivelul 1 (minim 12 luni), pentru nivelul 2 (minim 24 de luni) și pentru nivelul 3 (minim 36 de luni). De fapt, proiectul propune ca ucenicia la locul de muncă să se facă pentru nivelurile de calificare 2,3 și 4, iar nu pentru nivelurile 1, 2 și 3.