Ce se întâmplă cu pandemia în Vâlcea după alegeri? DSP a prezentat primele informații


În această seară de 28 septembrie 2020, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a anunțat că, pe teritoriul județului nostru, au fost confirmate, de la începutul pandemiei și până în prezent, 2.197 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2. În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județ se află internate 115 persoane confirmate pozitiv. Starea de sănătate a acestora este următoarea: 39 sunt asimptomatice și cu forme ușoare ale infecției, 70 au forme medii și șase sunt internate în secția ATI.
În ultimele 24 de ore, au fost internate în spitalele din Vâlcea două persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV-2. Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 1.377 din cele internate în unități sanitare de la începutul pandemiei. În județ, în baza definiției de caz și a protocolului medical, până la această dată, au fost realizate 17.473 de teste.
„În baza Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a emis, în ultimele 24 de ore, 75 de decizii de izolare și 62 de decizii de carantină. În prezent, 439 de persoane se află în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 337 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu)”, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni seara, de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vâlcea.
• Material realizat cu sprijinul DSP Vâlcea