„Căpitan Nicolae Pleșoianu”, 102 ani de existență


adrian-boureciAcum 102 ani, Grupul Școlar „Căpitan Nicolae Pleșoianu” își deschidea porțile pentru prima dată.  Unitatea a fost înființată în anul 1909, în prezența ministrului Educației Spiru Haret. Acesta a fost și motivul pentru care directorul unității educaționale, profesor Adrian Boureci (foto), a organizat seminarul intitulat „Spiru Haret, personalitate a culturii românești”, la eveniment luând parte peste 60 de cadre didactice din șase județe. Aceasta a fost prima școală de arte și meserii din Râmnicu Vâlcea. În prezent, la Grupul Școlar „Căpitan Nicolae Pleșoianu” învață aproximativ 800 de elevi.