Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

9 iulie 2020

Am fost martorii unui moment istoric: campioana Europei, primită cu mare fast la Râmnicu Vâlcea


În această după-amiază de 8 februarie, Sala Sporturilor „Traian” a fost un veritabil templu al handbalului românesc. Campioana Europei (redutabila ETO Gyor din Ungaria) a fost oaspete pentru campioana României (SCM Râmnicu Vâlcea) într-un meci de cinci stele din competiția-regină a handbalului feminin european – Liga Campionilor. În fața a peste 2.500 de suporteri vâlceni (aceștia ar fi venit probabil și în număr de 5.000 sau 10.000 la un asemenea meci în eventualitatea în care capacitatea polivalentei râmnicene ar fi permis!) și a 150 de fani maghiari, cele două echipe au făcut un meci de zile mari. În tonul dat de marea de oameni care a asistat la acest joc, gruparea râmniceană s-a ridicat în multe momente la înălțimea așteptărilor și a făcut un meci bun! Sigur, au fost și greșeli din partea fetelor noastre (la fel cum au mai greșit și maghiarele), poate inerente în fața multiplei deținătoare a trofeului Ligii Campionilor. După cum bine au sesizat și fanii echipei noastre au existat și mai multe «ciupituri» ale celor două arbitre din Germania, care au condus jocul într-o manieră de parcă tradiționalul avantaj de 5% ar fi trebuit acordat oaspetelor și nu gazdelor!
Una peste alta, fără a fi pătimași sau cârcotași, Gyor a fost echipa mai bună în meciul de la Vâlcea. Însă, nu putem să nu spunem că au existat și destule momente în care între multipla deținătoare a Ligii Campionilor și SCM Râmnicu Vâlcea – care participă pentru prima dată în această competiție (sub actuala titulatură) nu a fost aproape nicio diferență. Și asta nu pentru că ETO Gyor nu ar fi evoluat la adevărata la valoare sau ar fi venit la Vâlcea fără tragere de inimă și fără prea multe dintre vedetele din lot. Nici vorbă! Campioana Ungariei a evoluat probabil la capacitate maximă în fața unei echipe râmnicene care s-a dovedit arțăgoasă și luptătoare. Suntem ferm convinși că, știind că vor avea parte de un meci greu la Vâlcea, într-o atmosferă vulcanică, maghiarele și-au pregătit foarte bine «lecțiile» și au tras din greu la antrenamente. Iar handbalistele pregătite de antrenorii Florentin Pera, Mia Rădoi și Ildiko Kerekeș-Barbu au făcut o figură frumoasă, per ansamblu, într-un meci în care nu aveau nimic de pierdut, ci doar de câștigat. Vâlcencele au reușit să plece din arenă cu capul sus și cu ajutorul publicului, care le-a susținut și încurajat necondiționat nu de la începutul partidei, ci cu vreo două ore înainte de primul fluier al arbitrelor, pe parcursul marii confruntări, dar și minute bune după gongul de final.

Cea mai bună apărare vs. cel mai bun atac!

Cum spuneam, importantă a fost și lipsa de presiune a rezultatului pentru echipa noastră. Asta pentru că SCM Râmnicu Vâlcea se va putea califica în sferturile Ligii Campionilor indiferent de rezultatele din „dubla” cu Gyor, importante fiind două rezultate pozitive (sau chiar și unul!) în partidele pe care le va susține contra slovenelor de la Krim Ljubljana (în deplasare, pe 22 februarie) și suedezelor de la IK Savehof (pe teren proporiu, în data de 29 februarie). De partea cealaltă, ETO Gyor nu își putea permite niciun pas greșit în deplasarea de la Vâlcea pentru a nu ieși din lupta pe care o poartă de la distanță cu Brest Handball pentru supremația în Grupa a II-a principală din Liga Campionilor. În calitate de deținătoare ale trofeului, maghiarele erau deja rănite în orgoliu după ce au remizat (scor 27-27), în prima etapă a grupelor principale, pe teren propriu, contra grupării din Franța. În acest context, pentru a-și păstra șansele la supremație în această grupă, ETO Gyor avea mare nevoie de victorie la Vâlcea.
Victorie care a și venit pentru redutabila campioană a Ungariei. Însă, cum spuneam mai sus, în urma unui meci aprig disputat, în care Vâlcea le-a oferit unguroaicelor o replică demnă de laudă! Partida dintre SCM Râmnicu Vâlcea și ETO Gyor a contat pentru etapa a treia din cadrul grupelor principale ale Ligii Campionilor și s-a încheiat cu scorul 29-20 în favoarea echipei maghiare. Partida a fost una inedită prin prisma faptului că, așa cum se prezenta situația înaintea acestei partide, SCM Râmnicu Vâlcea avea cea mai bună apărare din Liga Campionilor, în timp ce ETO Gyor avea cel mai bun atac. Forța și, mai ales, experiența celor de la Gyor într-o astfel de competiție și-a spus cuvântul încă de pe parcursul primei reprize. După un început bun al feteloar noastre, în care am condus și la două goluri diferență, unguroaicele au egalat și au trecut în avantaj, forțându-le pe elevele lui Pera să alerge permanent după egalare. La pauză, campioana Europei avea un avantaj de patru goluri, scor 10-6. Din păcate, egalarea la care au sperat vâlcencele (și, deopotrivă, numerosul public din sală; mai puțin cei 150 de fani maghiari) nu a mai venit.
Repriza secundă a debutat sub semnul echilibrului. Vâlcea s-a apropiat la trei goluri de Gyor, însă câteva eliminări în serie acordate în defavoarea echipei noastre au destabilizat angrenajul gândit de Florentin Pera. Gyor a profitat de orice superioritate numerică, a știut când să apese pedala de accelerație pentru a nu permite vâlcencelor să se apropie periculos pe tabela de marcaj, iar „zarurile” erau deja aruncate cu zece minute înainte de finalul partidei. Gyor a câștigat meritat, însă, repetăm, nu la diferența care ar fi trebuit. Dacă nu existau unele greșeli de arbitraj aproape vădite în defavoarea echipei noastre, probabil că victoria celor de la Gyor nu s-ar fi produs la o diferență mai mare de trei sau patru goluri. Chiar și așa, nu ne putem supăra pe fetele noastre. Ele au dat totul pe teren într-un meci în care adversara a fost nimeni alta decât multipla deținătoare a trofeului Ligii Campionilor!

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Alte articole de la Handbal