Bunicii bicicliști, „afumați” bine de tot


Miercuri, ora 14.10, P. Nicolae, de 73 de ani, din oraşul Băbeni în timp ce se deplasa în calitate de biciclist pe str. Romani din oraşul Băbeni, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers cazând pe partea carosabila pe sensul opus de mers, ocazie cu care a suferit leziuni la nivelul capului.  Fiind transportat la spital, i s-a stabilit diagnosticul de TCC minor plagă contuză parietală stânga şi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.88 mg/l alcool pur in aerul expirat.  În aceeași zi, dar cu o jumătate de oră mai târziu, la ora 14.40, V. Victor, de 73 ani, din Glăvile, a condus o bicicletă  pe un drum de acces către un cătun din Glăvile şi a pătruns pe DJ 676 B fără să se asigure şi fără să acorde prioritate de trecere unui  autoturism, condus de D. Maria, de 29 ani, din Glăvile fiind acroşat de autoturism. În urma impactului, biciclistul a căzut pe partea carosabilă suferind vătămări corporale. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Drăgăşani, unde i s-au acordat îngrijiri medicale şi i s-a stabilit diagnosticul de fractură claviculă stânga. Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul conducătoarei auto rezultatul a fost negativ.