Băsescu prepară eliminarea a doi candidați, înaintea votului


Lucian-Avramescu

Devine tot mai evident că debarcarea din postura de candidat a sasului Iohannis a devenit o urgență. Justiția noastră ”independentă” n-a avut timp să se ocupe de așa zisa incompatibilitate semnalată de ANI. Nici ANI nu a dat semne de grabă până acum. Cazul e știut de multă vreme, cam de când Klaus Iohannis anunța ca posibilă candidatura sa. Brusc, după închiderea listelor, toate au căpătat viteză. Cine, ce șofer apasă pe accelerator? Cine este interesat ca două partide importante, PNL și PDL să rămână fără candidat la președinție, fiindcă la această măgărie se lucrează de zor și ea e pe cale de a fi înfăptuită? Păi interesați sunt, cu certitudine, doi, pilot și copilot, ambii candidați, unul direct, altul prin delegare. Victor Ponta scapă de pricipalul contracandidat care-i poate pune probleme. Traian Băsescu, candidat prin delegare, reprezentat în cursa prezidențială de Elena Udrea, are același mare interes. Îi regăsim, în aceeași barcă, pe cei doi coabitaci. Justiția ”independentă” anunță termene grăbite. Rețeta pare preparată în laboratoarele ponta-băsiste de multă vreme. Lucrările de acest gen nu se fac de pe o zi pe alta. Semnalez însă un amănunt care-i scapă copilotului Ponta și pe care i l-am mai spus (scris) și alte dăți. Toate coabitările cu Traian Băsescu sfârșesc prost. Băsescu are, în mod nebunesc, fiindcă nu poți fi zdravăn la minte visând așa ceva, doar gândul de a o sui pe Udrea în scaunul lui. Ea a mai stat, firește, în acel fotoliu, dar nu ca președinte. Eliminându-l pe Iohannis, rămâne de învins ”ofițerul acoperit”. Lovitura îi va fi dată lui Victor Ponta mai spre finalul bătăliei. Colaborarea ține doar acum, cât e de înlăturat Iohannis, iar cei doi au fiecare pârghii de influență solide la doamna cu balanța dreptății, cea care stă statuie, legată la ochi, pe tribunale. Oricum, sub ochii noștri, astupați și ei cu o eșarfă de minciuni, orbi și blegi, se petrec mânării de neînghițit. Dacă PSD pare că se amuză acum și-și freacă palmele că a scăpat de Iohannis, mâine ar putea rămâne și el fără candidat, alăturându-se plutonului deschis de PNL și PDL. Învingerea candidaților nu prin vot, sau victoria demisului independentă de vot (să ne amintim ce a decis Curtea Constituțională când Băsescu a fost trimis acasă de alegători) e o rețetă exersată în România. Asta n-o face mai puțin jegoasă.