Bărbat din Călimănești, surprins de un mal de pământ!


La finele săptămânii trecute, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi pentru salvarea unei persoane blocată până la gât de un mal de pământ în oraşul Călimăneşti, cartierul Jiblea Veche. Într-un şanţ, efectuat pentru extinderea canalizării, s-a produs o avarie la o conductă de apă. Pentru a remedia problema, un bărbat în vârstă de 48 de ani a încercat să oprească apa însă a fost surprins de un mal de pământ. La indicaţiile dispecerului, colegii bărbatului au înlăturat pământul din jurul victimei până la sosirea a trei echipaje de pompieri militari (descarcerare, SMURD, FRAP), care în circa 15 minute de la anunţarea evenimentului au reuşit scoaterea şi predarea acestuia, în siguranță, unui echipaj al Ambulanței.