Astăzi, Se lansează Programul Național Multianual pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului în Rândul Femeilor din Sectorul Întreprinderilor Mici și Mijlocii


Camera de Comerț și Industrie Vâlcea anunță că obiectivul principal al schemei de minimis prevăzută în cadrul programului național multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul IMM îl constituie stimularea și sprijinirea demarării și dezvoltării structurilor economice private înființate de către femei, promovarea unui sistem de informare și instruire, care să faciliteze mobilitatea femeilor pe piața forței de muncă și dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale acestora în scopul implicării lor în structuri economice private, în contextul problemelor legate de menținerea echilibrului dintre obligațiile familiale și cele profesionale și al prejudecăților existente la nivel local. Bugetul total estimativ alocat schemei de minimis pentru perioada de implementare a acesteia este de 3.000.000 lei.

Etape și buget
Programul se va derula în trei etape:
Etapa I – Organizarea unei Conferințe naționale dedicate femeilor antreprenor din România pentru maxim 400 de participante femei, care au deja o afacere și femei care doresc să-și deschidă o afacere, având ca tematică asistenţa oferită IMM-urilor de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, competitivitatea acestora şi cultura antreprenorială;
Etapa a II-a – Organizarea a 4 workshop-uri pentru maxim 160 de participante femei care dețin afaceri, având ca tematică adaptarea stilului de leadership în funcție de persoană, abilitatea de comunicare, relaționarea în afaceri, modalități de a motiva echipa, delegarea eficientă a sarcinilor.
Etapa a III-a – organizarea a 4 evenimente internaționale de tip business to business pentru maxim 80 de participante femei având ca obiectiv creşterea abilităţilor IMM conduse de femei în formarea de parteneriate externe.
Schema este valabilă de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României până la 31 decembrie 2020, iar plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2020. Bugetul total estimativ alocat schemei de minimis pentru perioada de implementare a acesteia este de 3.000.000 lei. Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2018, aprobat prin Legea nr. 2/2018 a Bugetului de Stat pe anul 2018 este de 1.000.000 lei. Bugetul estimativ al schemei de minimis pentru anii 2019 și 2020 este de 1.000.000 lei/anual. Prin implementarea programului în perioada 2018-2020 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de 480 de beneficiari, din care minim 160 de beneficiari în anul 2018.

Beneficiari
La Etapa I – Conferința națională dedicată femeilor antreprenor din România pot participa: femeile care au cetăţenie română şi care la data depunerii formularelor de înscriere au vârsta peste 18 ani și au cel puţin studii medii definitivate, operatorii economici: IMM-urile (societăți comerciale, societăți cooperative, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale), care îndeplinesc cumulativ, la momentul înscrierii on-line, criteriile de eligibilitate menționate.
La Etapa a II-a – 4 workshop-uri pentru femei care dețin afaceri, pot participa minim 160 reprezentante ale operatorilor economici care au participat la conferința națională și au fost selectate.
La Etapa a III-a – 4 evenimente internaționale pentru femei vorbitoare de limbă engleză care dețin afaceri. Pot participa maxim 80 reprezentante ale operatorilor care au participat la conferința națională, precum și la workshop și au fost selectate .
Întreprinderea unică include toate întreprinderile între care există cel puţin una dintre relaţiile următoare: o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţiilor unei alte întreprinderi; o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi; o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia; o întreprindere care este acţionar sau asociat al unei alte întreprinderi şi care controlează singură, în baza unui acord cu alţi acţionari sau asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor întreprinderii respective.
Întreprinderile care întreţin, prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi, relaţiile la care se face referire la literele (a)-(d) sunt considerate întreprinderi unice.
Pot participa la etapele II și III în cadrul Programului reprezentantele IMM-urior (societăți comerciale, societăți cooperative, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale), IMM-uri care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate la momentul înscrierii on-line: sunt organizate în baza Legii nr.31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei sau în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr. 6 din 09.02.2011 şi îndeplinesc condiţiile de încadrare în categoria microîntreprinderilor , potrivit dispoziţiilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare sau sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale (înregistrate în registrul comerţului şi autorizate conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare); sunt înregistrate la Registrul Comerţului la data deschiderii aplicaţiei de înscriere on-line în Program; cel puţin unul dintre asociaţi să fie femeie şi să deţină cel puţin 50% din părţile sociale ale societăţii în cazul IMM-urilor aplicante, sau reprezentantul persoanei fizice autorizate (PFA)/întreprinderii individuale (II) care desfăşoară activităţi economice, să fie femeie; au sediul, sunt înregistraţi şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României; nu sunt în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii; ajutorul de minimis acordat prin prezenta schemă de minimis nu poate să depăşească plafonul de 200.000,00 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru o întreprindere unică, aşa cum este acesta definita de Regulamentul UE nr. 1407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis si 100.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru beneficiarii care desfăşoară activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit si indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri comunitare.
În cazul în care valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme, depăşeşte plafoanele maxime de minimis, întreprinderea solicitantă nu poate beneficia de prevederile schemei, nici chiar pentru acea fracţie din ajutor care nu depăşeşte aceste plafoane.

Condiții
Ajutorul de minimis acordat prin prezenta măsură poate fi cumulat cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 360/2012 al Comisiei, în limita plafonului stabilit în regulamentul respectiv. Ajutoarele de minimis pot fi cumulate cu ajutoare de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis în limita plafonului de 200.000 euro (100.000 Euro pentru întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost) echivalent în lei.
Pentru fuziunile şi/sau achiziţiile ce modifică statutul controlului, în cazul depăşirii plafoanelor valorice prevăzute de art. 12 din Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acestea vor fi notificate Consiliului Concurenţei, punerea în aplicare a tranzacţiei de natura concentrării economice fiind posibilă doar după obţinerea unei decizii de autorizare din partea autorităţii de concurenţă. Aspectul poate viza şi tranzacţiile de divizare menţionate mai sus, în cazul în care activele şi/sau întreprinderea cu funcţionare deplină rezultate, depăşesc pragurile valorice prevăzute de Legea concurenţei.
Ajutoarele de minimis nu se cumulează cu ajutoarele de stat acordate pentru aceleaşi costuri eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeaşi măsură de finanţare prin capital de risc dacă un astfel de cumul ar depăşi intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului stabilită pentru condiţiile specifice ale fiecărui caz de un regulament sau de o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisie. Ajutoarele de minimis care nu se acordă pentru sau nu sunt legate de costuri eligibile specifice pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisie; nu a fost subiectul unei decizii a Comisiei Europene/AIMMAIPE sau a unui alt furnizor de ajutor de stat/de minimis de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată, cu dobânzile aferente; au transmis formularul de raportare tehnică în termenul prevăzut de procedurile de implementare a programelor naţionale de care au beneficiat în ultimii 3 ani (doar pentru aplicanţii care au beneficiat de finanţare în cadrul programelor naţionale în ultimii 3 ani); au transmis cerere de renunţare parţială/totală la finanţare în termenul prevăzut de procedurile de implementare a programelor naţionale în cadrul cărora au semnat contract de finanţare în ultimii 3 ani (doar pentru aplicanţii care au semnat contract de finanţare în cadrul programelor naţionale în ultimii 3 ani şi au renunţat parţial sau total la finanţare); nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru; solicitanţii care au datorii eşalonate, nu sunt eligibili pentru a accesa Programul.
În cadrul programului NU sunt eligibile următoarele activități ale IMM-urilor aplicante: intermedieri financiare şi asigurări: Intermediere monetară; Activităţi ale holdingurilor; Fonduri mutuale şi alte entităţi financiare similare; 649 Alte activităţi de intermedieri financiare, exclusiv activităţi de asigurări şi fonduri de pensii; Activităţi de asigurări; Activităţi de reasigurare; Activităţi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale); Activităţi auxiliare intermedierilor financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi fonduri de pensii; Activităţi auxiliare de asigurări şi fonduri de pensii.
Activităţi de administrare a fondurilor: tranzacţii imobiliare: Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii; Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate; Activităţi imobiliare pe bază de comision sau contract; activităţi de jocuri de noroc şi pariuri; producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope: fabricarea băuturilor (cu excepţia clasei 1107 – Producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice; producţia de ape minerale şi alte ape îmbuteliate); Fabricarea produselor din tutun; Fabricarea armamentului şi muniţiei; Fabricarea explozivilor; Comerţ cu ridicata al produselor din tutun; Comerţ cu amănuntul al băuturilor, în magazine specializate.
Comerţ cu amănuntul al produselor din tutun, în magazine specializate: producţie sau comercializare de produse energetice definite potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, activităţi de închiriere şi leasing, activităţi de investigare şi protectie, precum şi activităţile excluse de normele europene pentru care nu se poate acorda ajutor de minimis, respectiv: activităţi de pescuit şi acvacultură, activități reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1379/2013 : Pescuitul, Acvacultura.
Activităţi legate de producţia primară a produselor agricole aşa cum sunt enumerate în Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, cu excepția produselor obținute din pescuit și acvacultură prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1379/2013: Cultivarea plantelor nepermanente, Cultivarea plantelor din culturi permanente, Cultivarea plantelor pentru înmulţire, Creşterea animalelor, Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor), Activităţi auxiliare agriculturii şi activităţi după recoltare, Vânătoare, capturarea cu capcane a vânatului şi activităţi de servicii anexe vânătorii.
Activităţi de prelucrare şi comercializare a produselor agricole listate în Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în următoarele cazuri: când valoarea ajutorului este stabilit pe baza preţului sau a cantităţii produselor de acest tip achizitionate de la producătorii primari sau introduse pe piaţă de operatorii economici respectivi; când ajutorul este condiţionat de a fi parţial sau integral transferat producătorilor primari (fermieri).
Activităţi legate de export, şi anume, ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, de înfiinţarea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export.
Ajutoarele pentru achiziţionarea vehiculelor de transport rutier de marfă acordate agenţilor economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfă în contul terţilor sau contra cost.
În cazul în care o întreprindere îsi desfăşoară activitatea atât într-unul din sectoarele exceptate, cât şi în unul sau mai multe sectoare sau domenii de activitate incluse în domeniul de aplicare ale prezentei scheme, prevederile acesteia se aplică ajutoarelor acordate pentru sectoarele neexceptate.
Pentru a beneficia de prevederile schemei, întreprinderea în cauză trebuie să se asigure, prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităţilor sau o distincţie între costuri, că activităţile desfăşurate în sectoarele excluse din domeniul de aplicare nu beneficiază de ajutoare de minimis acordate în conformitate cu prezenta schemă.

Tipuri de minimis
Se asigură participarea gratuită la conferința națională pentru participantele selectate în urma înscrierii în program. Pentru participarea la workshop-uri se asigură participarea gratuită și vor fi suportate cheltuielile de transport pentru participante în limita sumei de maxim 200 lei/beneficiar. În cazul în care suma cheltuită cu transportul intern depăşeşte 200 lei, diferenţa va fi suportată de către beneficiar. În cazul în care beneficiarul se deplasează cu autovehicul va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcurşi, dar nu mai mult de 200 lei. Cheltuielile privind transportul intern vor fi decontate în baza documentelor justificative pe care beneficiarul trebuie să le depună în maximum 10 zile de la închiderea evenimentului, personal sau prin curier, la AIMMAIPE București. Conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, biletele de transport și bonurile de benzină, pentru a fi considerate documente justificative, trebuie să fie emise astfel: pentru transport se consideră documente în termen documentele datate cu maximum două zile înainte de începerea evenimentului şi maximum două zile după finalizarea acestuia.
Pentru participarea la conferințele internaționale se asigură participarea gratuită și vor fi suportate cheltuielile de transport extern, precum şi cheltuielile de cazare ale participantelor pe perioada desfăşurării evenimentului, în limita sumei de 2000 lei. În cazul în care suma cheltuită cu transportul extern depăşeşte 2000 lei, diferenţa va fi suportată de către beneficiar. În cazul în care beneficiarul se deplasează cu autovehicul va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcurşi. Cheltuielile privind transportul extern vor fi decontate în baza documentelor justificative pe care beneficiarul trebuie să le depună în maximum 10 zile de la închiderea evenimentului, personal sau prin curier, la AIMMAIPE București. Conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, biletele de transport și bonurile de benzină, pentru a fi considerate documente justificative, trebuie să fie emise astfel: pentru transport se consideră documente în termen documentele datate cu maximum două zile înainte de începerea evenimentului şi maximum două zile după finalizarea acestuia.

Înscrierea în program şi solicitarea acordului de principiu pentru finanţare
Înscrierea în program, şi completarea formularului de înscriere pentru participarea la program se fac on-line pe pagina web www.aippimm.ro. Data de la care este activă înregistrarea on-line se comunică pe pagina web instituţiei cu minim două zile înainte de data începerii procesului de înregistrare propriu-zis. Pentru participarea la program fiecare solicitantă va completa şi transmite on-line formularului de înscriere începând cu ora 10.00 a primei zile de înscriere, până la ora 20.00 a ultimei zile de înscriere. Aplicația va fi închisă cu o 1 zi înainte de Etapa I –Conferința națională dedicată femeilor antreprenor din România. După salvarea şi trimiterea datelor aplicaţia software va genera automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuării înregistrării, mesaj care va ajunge automat pe adresa de email a solicitantului.
Formularul de înscriere, corect şi integral completat, va fi transmis şi înregistrat o singură dată în cadrul aplicaţiei. În situația în care vor fi mai multe înregistrări pentru aceeași persoană, va fi luată în considerare doar prima înregistrare.
Calcularea punctajului formularului de înscriere se face în mod automat şi transparent după completarea de către aplicante a secţiunilor din aplicaţia software conformă cu procedura programului.
În conformitate cu punctajul obţinut în urma evaluării online a formularului de înscriere, Direcţia Politici Antreprenoriale si Implementare Programe pentru IMM-uri din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat va face publică pe pagina web a instituţiei, la adresa www.aippimm.ro, lista cu solicitanţii înscriși. Selecția participantelor la cele trei etape ale programului se va face în ordinea punctajului obţinut la evaluarea formularului de înscriere.
La punctaje egale va prevala: nivelul de studii; calitatea de asociat/acționar majoritar într-o IMM; experienţa profesională pe o funcție de conducere sau antreprenor; clienți internaționali sau a desfășurat activități de promovare internațională; a participat la activități/ evenimente internaționale, in calitate de participant sau organizator, chiar și în mediul online; data și ora înscrierii în program.
Selecția celor maxim 400 participante la conferința națională se face de către UPSEC în ordinea RUE, prin verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate. Dacă în urma verificării de către UPSEC se constată neîndeplinirea criteriilor de selecție solicitantul va primi scrisoare de înştiinţare a respingerii.
După finalizarea verificării solicitanţilor acceptaţi de principiu în cadrul programului va fi afișată pe site-ul www.aippimm.ro lista cu solicitanții acceptați în program pentru participarea la conferința națională, precum și lista cu solicitanții respinși.
Selecția celor maxim 160 participante la cele patru workshop-uri se face prin verificarea de către UPSEC în ordinea RUE a următoarelor criterii: a participat la conferința națională organizată în cadrul prezentului program; are calitatea de reprezentant al unui IMM în condițiile din prezenta procedură.
Selecția celor maxim 80 participante la cele 4 conferințe internaționale se face de către UPSEC prin verificarea în ordinea RUE a următoarelor criterii: a participat la conferință în cadrul prezentului program; a participat la un workshop în cadrul prezentului program; cunoaște limba engleză scris și vorbit.
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, în situaţia în care solicitantul se consideră vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim prin primirea scrisorii de respingere , acesta are dreptul de a urma procedura prevăzută în aceste situaţii. Solicitantul poate formula o contestaţie, în termen de 2 zile calendaristice de la data primirii scrisorii de respingere. Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde: datele de identificare a operatorului economic; obiectul contestaţiei; motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază contestaţia; dovezile pe care se întemeiază; semnătura reprezentantului legal şi ştampila. Termenul de soluţionare este de două zile calendaristice de la data primirii contestaţiei. Comunicarea soluţionării contestaţiei se va face prin e-mail/ poştă, cu confirmare de primire.
Decontarea cheltuielilor cu transportul intern pentru etapa a II-a și a cheltuielilor cu transportul extern și cazarea beneficiarilor pentru etapa a III-a.
Participanţii vor depune la AIMMAIPE București cererea-tip de finanțare însoţită de documentele justificative menţionate în prezenta procedură, în maximum trei zile de la închiderea evenimentului la care au participat.
Decontarea cheltuielilor legate de transport se va face pe baza unei cereri-tip de finanțare pe care solicitantul trebuie să o depună la sediul AIMMAIPE împreună cu următoarele documente justificative: pentru cheltuielile legate de cazare sunt considerate documente justificative: factura eliberată de către unitatea de cazare și instrumentul care atestă efectuarea plății; pentru cheltuielile legate de transport sunt considerate documente justificative: bon fiscal pentru combustibil în termen/bilet de tren/bilet de autocar/bilet de microbuz/bilet de avion, în funcţie de mijlocul de transport cu care solicitantul s-a deplasat; copia cererii de deschidere/extrasului contului ce cuprinde grupul de cifre 5070, deschis la Trezoreria Statului în a cărei rază teritorială îşi are sediul sau la care este luat în evidenţă fiscală, sau copia cererii de deschidere/extrasului contului deschis la băncile comerciale din România pentru operatorii economici care nu pot deschide conturi la Trezoreria Statului în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; angajamentul beneficiarului de a raporta efectele participării în Program pe o perioadă de trei ani, începând cu anul 2019, către Unitatea monitorizare, control şi raportare din cadrul AIMMAIPE.