Astăzi, 24 iunie, românii de pretutindeni sărbătoresc ZIUA UNIVERSALĂ A IEI


Biblioteca Județeană „Antim Ivi­reanul”, care ne-a obișnuit, în ulti­mul timp, cu inițiative cât mai alese, ne invită astăzi, începând cu ora 10.00, în Parcul Copetti (lângă Teatrul „Anton Pann”), să luăm parte la PARADA IILOR. De aici se va merge la Biblioteca Judeţeană pe traseul Bulevardul Tudor Vladi­mi­rescu, Prefectură, Calea lui Tra­ian, Strada Carol I. La ora 11.30, în Holul Mare al Bibliotecii, va avea loc vernisajul expoziţiei de carte „Costumul popular românesc, patrimoniu naţional şi universal”.
Aflând despre frumoasele ini­țiative ale Bibliotecii Județene „An­tim Ivireanul”, care promo­vea­ză va­lorile spirituale perene ale po­po­rului român, cunoscutul poet George Filip, din Canada, prieten al jude­țului nostru și al Bibliotecii, a dăruit inițiatorilor Paradei iilor și ci­ti­torilor ziarului versurile care urmează:

George FILIP
IE… ROMÂNIE

rare
stele planetare
ţes în ii
steaua răsare.
mamele,
bunicele
descântă
ornicele;
ţes în ie
poezie
şi o cos
peste dimie.
mai la lampă,
lumânare,
pun altiţă
de ardoare
şi din ochiuri
de altoi
aduc tradiţii
spre noi.
ia,
îngerul de vis,
a pus-o-n culori
Matrice.
şi aşa,
românca ie
duce către veşnicie
maica noastră – Românie!

20 iunie – 2015,
la Montreal