Arhiepiscopul Varsanufie, la căpătâiul soților Păunescu


Miercuri, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți, a săvârșit slujba înmormântării soților Victor și Simona Păunescu, morți în cutremurul din Amatrice. Slujba religioasă a fost săvârșită în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul a Parohiei Giulești, comuna Fârtățești, în prezența fiicelor soților Păunescu, a  membrilor familiei  și a credincioșilor din localitate. În cuvântul rostit în cadrul slujbei prohodirii, Părintele Arhiepiscop, a evidențiat jertfa acestei familii care a trebuit să părăsească locurile natale pentru ca, din străinătate, să-și sprijine fiicele în continuarea studiilor și să le asigure acestora un trai decent. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a adresat cuvânt de mângâiere fiicelor, îndemnându-le să păstreze în permanentă rugăciune și  pomenire a părinților Simona și Victor, pentru ca Preamilostivul Dumnezeu să-i facă părtași de fericirea Sa cea veșnică.