Aproape de moarte din cauza alcoolului


• un tânăr din Sutești a ajuns de urgență la spitalul din Craiova
În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii din Drăgăşani au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Avram Iancu din municipiu. Ajunşi la faţa la locului, oamenii legii au constatat că evenimentul rutier fusese provocat de către un tânăr cu vârsta de 29 de ani și domiciliul în comuna Şuteşti. Acesta a condus un moped înregistrat la Primăria Suteşti, iar din cauza neatenţiei, la un moment dat, a intrat în coliziune cu gardul împrejmuitor al unei platforme industriale. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la spitalul Drăgăşani pentru acorda­rea de îngrijiri medicale, aici fiind diagnosticat cu T.C.C. acut cu plagă contuză, retro-uriculară stânga şi sindrom confuzional. Ulterior, el a fost transportat la Unitatea Primiri Urgenţe Craiova pentru continuarea investigaţiilor medicale.

Tânărul va fi cercetat pentru propria vătămare corporală din culpă!?

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea vin cu mai multe informații pe marginea incidentului petrecut în Drăgășani. Din acest comunicat aflăm că tânărul din Sutești se afla sub influența băuturilor alcoolice, dar și că urmează să fie cercetat pentru propria vătămare corporală din culpă!?
„Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate, însă, având în vedere faptul că acesta emana halenă alcoolică, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea sub influenţa alcoolului, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice de sânge. Cercetarea la faţa locului accidentului a fost efectuată de poliţişti rutieri şi specialişti criminalişti, toţi din cadrul Poliţiei Municipiului Drăgăşani”, se arată în comunicatul de presă la care am făcut referire.