Agricultura trebuie să „recolteze” fondurile europene (II)
UE oferă, dar nu bagă şi în traistă
Ori de câte ori am avut prilejul, în presă sau la diferite dezbateri, am insistat pe ideea de a se găsi forme viabile de garantare şi creditare a sumelor necesare cofinanţării în aşa fel încât proiectele valide care privesc dezvoltarea sectoarelor agricole să nu fie stopate din cauză că beneficiarii nu pot susţine partea lor de contribuţie. De aceea nu mă voi opri din a sublinia că România trebuie să-şi schimbe filozofia economică şi să atace obstacolele şi uşile birocraţiei prin încurajarea mediului privat şi aici, pe terenul oferit de dezvoltarea mediului rural accesând fondurile europene.
În acest scop, am înaintat la forurile guvernamentale mai multe propuneri privind constituirea unui Fond Central de Creditare care să acorde, într-un sistem mai simplu şi mai operativ, creditele necesare pentru consolidarea şi dezvoltarea exploataţiilor agricole.
Am propus, de exemplu, să se înfiinţeze Casele de Credit Rural după modelul celor din Franţa şi din alte ţări europene care să ofere fonduri atât pentru susţinerea producţiilor agricole, cât şi pentru cofinanţarea proiectelor destinate modernizării exploataţiilor agricole şi a localităţilor rurale. Aceste case de credit şi-ar putea constitui capitalul nu neapărat prin absorbţii de la bugetul de stat, ci mai ales prin participarea asociativă a grupurilor de producători în parteneriat cu statul.
O altă cale de fluidizare spre mediul rural a fondurilor europene o reprezintă extinderea formelor de parteneriat. În mai multe intervenţii de presă am vorbit despre implicarea Consiliului Judeţean Vâlcea în susţinerea unor proiecte prin constituirea de parteneriate autentice cu administraţiile publice locale mai ales pe zone de dezvoltare şi modernizare a infrastructurii.
Am aderat şi susţinut această formă tocmai în ideea ca fondurile europene să răspundă ideilor şi obligaţiilor de implementare sigură şi durabilă a acestora din partea accesatorilor. Spre regretul nostru, însă, din amonte ne-am lovit – şi nu o dată – de excesul controalelor şi mai puţin de extinderea unei politici orientate spre ajutorare şi, implicit, spre rezultate.
De fiecare dată am insistat pe ideea că un parteneriat de succes trebuie să fie susţinut pentru ca el să se întemeieze pe o perspectivă lungă spre a oferi partenerilor privaţi şanse egale de a juca un rol activ alături de autorităţile publice.
La fel, am atras atenţia că reglementările şi procedurile sunt deosebit de greoaie şi, din această cauză, efectul lor se răstoarnă, descurajând partenerii să se implice şi să-şi asume angajamente. De aceea, şi în acest sens am propus reducerea complexităţii de derulare a programelor prin măsuri specifice, prin aplicarea unor structuri de sprijin mai elastice şi printr-o mai corectă diseminare a bunelor practici.
O tristă constatare pe această temă mi-a fost prilejuită de vizita recentă pe care am întreprins-o la Parlamentul European. Din discuţiile pe care le-am purtat acolo mi-am dat seama că România are un handicap în relaţia cu Bruxelles-ul. Noi nu avem organizaţii puternice care să facă presiunea necesară pentru rezolvarea problemelor de politici agricole.
Ideea diseminării informaţiilor privind căile, mijloacele şi posibilităţile de accesare a fondurilor europene în rândul fermierilor vâlceni o găsesc, aşadar, binevenită şi îmi exprim convingerea că rezultatele bune nu vor întârzia să apară pe traiectul celor 7 măsuri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală ce vor fi operaţionale în acest an decisiv pentru scoaterea agriculturii din starea sa de precară existenţă.
dr. ing. Ion CÎLEA,
preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea