Actorii de la „Anton Pann”, pe scena Teatrului Nottara și Teatrul Nou Arad


Luna mai este o lună plină de evenimente pentru actorii Teatrului „Anton Pann”. În prima săptămână, vineri pe 8 mai, Teatrul s-a bucurat de prezenţa unor personalităţi din lumea filmului şi a teatrului româ­nesc precum Valeria Seciu, Alexa Visarion, Ștefania Cenean și Dan C. Mihăilescu. Domniile lor, care for­mează juriul pentru acordarea Premiilor UNITER, eveniment care va avea loc în Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti pe 25 mai, au venit să-l vadă pe actorul Ciprian Nicula în spectacolul „Eşti un animal, Viskovitz!”, spectacol pentru care a fost nominalizat la categoria debut pentru Premiile UNITER 2015. În a doua săptă­mâna, pe 13 mai, Teatrul „Anton Pann” va susţine la Teatrul Nottara din Bucureşti, sala Horia Lovinescu, un spectacol cu cea mai recentă premieră din această stagiune, „Femei/Bărbaţi” de Willy Russell, în regia Vlad Massaci.
După primele spectacole prezentate pe scena Teatrului Nottara, actorii de la Vâlcea sunt deja aşteptaţi. Chiar dacă numele lor nu sunt cunoscute aşa ca numele unor actori celebri, despre trupa de aici se vorbeşte ca despre o trupă foarte bine închegată, o trupă tânără, profesionistă, o trupă care a atras atenţia criticii teatrale din Romania şi nu numai. La doar două zile, pe 15 mai, actorii Teatrului „Anton Pann” vor participa la cea de a III-a ediţie a Festivalului de Teatru Nou de la Arad, eveniment în cadrul căruia vor prezenta spectacolul „Eşti un animal, Viskovitz!”. Acesta este cel de-al doilea spectacol, după ce anul trecut Teatrul „Anton Pann” prezen­tase „Trilogia belgrădeană” de Bil­jiana Srbljanovic, regia Cristi Juncu, scenografia Cosmin Arde­lea­nu, coregrafia Attila Bordas, un spec­tacol care s-a bucurat de aprecierea tuturor şi îndeosebi a criticii de specialitate. În afara spectacolelor care au loc sâmbăta conform programului de sală, spectacole de copii şi nu numai, actorii Teatrului „Anton Pann” se pregătesc pentru a întâmpina luna iunie când, din nou, vor fi prezenți în cadrul unor impor­tante festivaluri naţionale şi inter­naţionale, festivaluri de la care spe­răm să se întoarcă aşa cum s-a întâmplat ani la rând, cu premii.