9328 de şomeri şi o rată de 5,2%


cornoiu_dumitruPe primele patru luni ale anului în curs, 3045 de vâlceni, şomeri sau aflaţi în căutarea unui loc de muncă, au reuşit să se angajeze. Din aceştia, 2126 s-au angajat pe perioadă nedeterminată, iar restul de 1519 au fost încadraţi pe perioadă determinată. La bursa locurilor de muncă organizată pe data de 16 martie, prima din acest an, au fost selectate pentru încadrare 746 de persoane, iar 167 au fost angajate pe loc. La cea de-a doua bursă, din data de 15 aprilie, 853 de persoane au fost selectate pentru a primi un job, iar 107 au fost angajate deja. În prezent, din datele furnizate de Dumitru Cornoiu, director AJOFM Vâlcea, numărul total al şomerilor, la nivel de judeţ, este de 9.328, iar rata şomajului a ajuns la 5,2%, după ce-n primele trei luni a fost de 6,9%, 6,5% şi 5,7%.

Combaterea sărăciei, proiect de peste 2 milioane

Pe data de 28 octombrie 2010, conducerea AJOFM Vâlcea a semnat un protocol prin POSDRU 2007-2013, în valoare de peste 2 milioane de lei, pentru combaterea sărăciei extreme din rândul grupului ţintă. Şomerii de lungă durată, şomerii tineri, privind încadrarea pe piaţa muncii. Grupul ţintă este reprezentat de 700 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, 50 inactive, 100 de şomeri de lungă durată, 150 de şomeri tineri, iar perioada de implementare este de 24 de luni.