Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

12 noiembrie 2019

60% dintre pacienții care merg la Urgențe pot fi tratați de medicii de familie


La începutul acestei săptămâni a fost inaugurat Centrul de permanență din Ostroveni, iar de ieri acesta a devenit funcțional. Noul centru va degreva situația aglomerării ce se produce la U.P.U. (Unitatea de Primiri Urgențe), mai ales că, potrivit declarației managerului Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, chirurgul Dan Ponoran, peste 60% din prezentări sunt cazuri ce pot fi tratate și de către medicii de familie. Mai precis, din cele aproximativ 240 de prezentări pe zi de la Urgențe, peste 60% sunt situații ce reprezintă urgențe minore. Centrul de permanență deschis la parterul internatului Liceului Ferdinand va ajuta foarte mult cetățenii din cartierul Ostroveni, dar și spitalul. Pot fi tratate o serie de afecțiuni cum ar fi colicile renale, colicile biliare, vizați fiind toți cetățenii, fie că sunt sau nu asigurați. Consultațiile și tratamentele sunt gratuite, finanțarea fiind realizată prin CAS Vâlcea. Mai trebuie spus că urgențele vor fi tratate de la ora 20.00 până la ora 08.00, iar sâmbăta și duminica programul va fi non-stop.

Advertisements

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate