Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

13 aprilie 2021

Arhive pentru februarie 2021

FOTO: A fost inaugurată CAMERA SPECIALĂ PENTRU AUDIEREA MINORILOR de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea

După cum v-am anunțat anterior, astăzi, 28 februarie 2021, de la ora 11.00, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a fost inaugurată camera de audiere dedicată minorilor victime sau martori ai unor infracțiuni. Aceasta este prima astfel de cameră din județul nostru și reprezintă doar o parte din proiectul realizat de «Asociația Zi de

Din fruntea Ministerului Finanțelor, la Trezoreria Federației de Rugby

Zilele trecute, la Federația Română de Rugby (FRR) s-au desfășurat alegeri pentru toate posturile de conducere. Oamenii aleși în aceste funcții își vor exercita atribuțiunile timp de patru ani, în februarie 2025 fiind programate viitoarele alegeri. Alin Petrache, fostul căpitan al «stejarilor», a fost ales cu unanimitate de voturi președinte al FRR. Interesant de remarcat

În Vâlcea, până la finalul lunii februarie, 3% din populație s-a vaccinat cu ambele doze!

În cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din județul Vâlcea, demarată în data de 4 ianuarie 2021, au fost vaccinate până în data de 26 februarie 2021 13.745 de persoane (atât din etapa I – personal medico-sanitar, cât și din etapa a II-a – dedicată persoanelor cu vârsta peste 65 ani, persoanelor cu afecțiuni cronice

Probleme în trei localități din Vâlcea: școlile au intrat în SCENARIUL ROȘU!

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea, întruniți în ședință extraordinară la ordinul prefectului Sebastian Fârtat, au aprobat vineri, 26 februarie 2021, actualizarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județ în condiții de siguranță sanitară. Acestea sunt valabile începând de luni, 1 martie 2021.Astfel, potrivit Hotărârii CJSU nr. 7/2021, unitățile

IȘJ Vâlcea a venit cu vești proaste: aproape 60 de elevi și cadre didactice s-au infectat cu COVID în ultima săptămână!

În urma Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) din 26 februarie 2021 privind actualizarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din Județul Vâlcea în condiții de siguranță epidemiologică reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea au transmis vești dintre cele mai îngrijorătoare.Astfel, în ultima săptămână, la nivelul județului nostru 29 de elevi au

Alte centre de vaccinare se deschid în Vâlcea!

Instituția Prefectului – Județul Vâlcea a anunțat că, începând cu data de 1 martie 2021, în județul Vâlcea se vor deschide încă două noi centre de vaccinare împotriva COVID-19. Astfel, alături de cele nouă care sunt deja operaționale, județul nostru va ajunge la un total de nouă centre funcționale!Aceste două noi centre sunt următoarele:1.Centrul de

Deputatul Cazan: „Dreapta propune bugete axate pe investiții”

Bugetul pe 2021 prevede cea mai mare alocare din istorie pentru investiții: 62 de miliarde de lei. Suma este mai mare cu 8,3 miliarde decât în 2020, când de asemenea au fost alocări record pentru investiții.Estimările dovedesc că, în 2021, creșterea economică va fi de aproximativ 5%. Anul acesta PIB-ul este cu 7 miliarde de

TURISMUL VÂLCEAN ARE DE CÂȘTIGAT: Se lucrează la drumul județean spre Mănăstirea Horezu

Vremea frumoasă de la sfârșitul săptămânii trecute a permis constructorilor să demareze noi lucrări de modernizare pe Drumul Județean 669 Romani – Mănăstirea Horezu. În ultimii ani, pe acest drum au mai fost executate lucrări de modernizare, acesta fiind, de fapt, ultimul tronson rămas nereabilitat. Mai multe informații cu privire la acestei lucrări au fost

Comunicat de presă: activitate intensă la Apavil S.A. – „Centru Vest”

APAVIL SA – Centru Exploatare Vest a desfăşurat în săptămâna 15-21 februarie 2021 o serie de activităţi în întreaga arie de operare.AVARII REZOLVATE. În această perioadă au avut loc mai multe intervenții pentru eliminarea pierderilor de apă în timp util la branșamente PEHD Dn 25: comuna Păușești – satele Păușești și Șerbănești, comuna Bunești –

Un broker de asigurări oferă o soluție pentru cei cu dificultăți financiare

Asistent în brokerajul de asigurări este o soluție atât pentru persoanele care și-au pierdut slujbele, din cauza actualei crize economice, sau cele care caută surse suplimentare de venit, dar și pentru companiile cu un flux mare de clienți.În schimbul intermedierii vânzării polițelor pentru brokerul de asigurare/reasigurare asistentul va primi un comision stabilit, în baza unui

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, SE INAUGUREAZĂ CAMERA SPECIALĂ pentru audierea minorilor!

Duminică, 28 februarie 2021, ora 11.00, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea este programată inaugurarea primei camere de audiere dedicată minorilor victime sau martori ai unor infracțiuni, parte din proiectul realizat de «Asociația Zi de Bine» alături de Ministerul Public.Organizatorii acțiunii subliniază că, în ultima vreme, copiii care sunt victime sau martori ai unor

PODUL DIN VLĂDEȘTI a fost inaugurat

Așa după cum ați aflat și cu alte ocazii din paginile cotidianului nostru, de mai bine de doi ani (din vara anului 2018 mai precis) în comuna Vlădești s-a lucrat la un nou pod peste râul Olănești. Iată că acum lucrarea realizată cu fonduri primite de la Guvernul României este gata, podul fiind inaugurat în

DISTRIBUȚIE OLTENIA – ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDEȚUL VÂLCEA – 05 MARTIE 2021

Publicitate

RoȘTIRE

După 30 de ani de așteptare, vom rezolva și problema Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Roești. Acesta va cuprinde un depozit ecologic, stație de sortare și stație de tratare mecano-biologică a deșeurilor. Ne propunem ca, până la finalul anului, să avem un operator de salubrizare desemnat, care să presteze acest serviciu la

ÎN URMĂ CU PUȚIN TIMP: pompierii au intrat în mină pentru a salva un miel!

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea au fost solicitați în dimineața de joi, 25 februarie 2021, la ora 10.47, în orașul Berbești, pentru salvarea unui animal de talie mică (un miel). Acesta rămăsese izolat între dalele de beton ale unui tunel minier.„Pentru salvarea animalului, membrii echipajului au

TREI «TAXIMETRIȘTI-PIRAT» au fost demascați de polițiști!

Polițiștii rutieri vâlceni au acționat pentru verificarea legalității desfășurării transportului în regim de taxi și eliminarea pirateriei în domeniu. La data de 24 februarie 2021, în urma activităților desfășurate, polițiștii au verificat 200 de autovehicule. În urma neregulilor descoperite, oamenii legii au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale, din care 8 în baza Legii nr. 38

UN HOȚ MIC a fost prins după ce a furat un portofel!

Polițiștii orașului Băbeni au identificat un tânăr de 18 ani, domiciliat în județul Gorj, care este bănuit de comiterea faptei de furt. În fapt, la data de 17 februarie 2021, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat de 45 de ani, din orașul Băbeni, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-a sustras

Ce înseamnă vorbele lui Timmermans pentru CET Govora: „CĂRBUNELE NU ARE NICIUN VIITOR!”

Cuvinte fără nici un fel de echivoc de la cel mai înalt nivel pentru viitorul imediat al mineritului vâlcean și nu numai. Dacă mai era cineva care să parieze pe această sursă energetică, timpul trezirii e acum.„Trebuie să fiu brutal de sincer: cărbunele nu are niciun viitor. De ce industria europeană de cărbune are probleme?

Și la Vâlcea, jandarmii au păzit PROTESTUL POLIȚIȘTILOR

Pe 24 februarie 2021, în intervalul orar 16.00-17.00, jandarmii vâlceni au asigurat măsuri de ordine și siguranță publică cu ocazia mitingului organizat de către filiala Cartel Alfa Vâlcea, care s-a desfășurat în fața Instituției Prefectului Vâlcea.„Efectivele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au acționat pentru prevenirea și combaterea incidentelor care ar putea să afecteze

Nicolae Tomoiu, președinte Sindicatul 2015 CET Govora: „Nu durează o lună până când SE ÎNCHIDE BERBEȘTI VEST!”

Aproximativ o sută de sindicaliști ai Cartelului ALFA Vâlcea s-au adunat miercuri după-amiază pentru un nou protest în fața Prefecturii Vâlcea. Chiar dacă trebuia să dureze o oră, manifestația s-a întins efectiv pe durata unui sfert de ceas, timp însă mai mult decât suficient pentru unul dintre lideri să apese adânc pedala adevărului.„Noi avem o

Articole anterioare › ›