Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

17 noiembrie 2019

Arhive pentru 13 iunie 2018

RoStire

Ne-am propus, în viitorul apropiat, să concesionăm teren pe Valea Otăsăului, să vedem câte parcele vor ieşi şi să le dăm cetăţenilor. Condiţiile vor fi ferme, ca, în doi-trei ani, să-şi ridice pensiuni sau case de vacanţă, să se populeze zona. Cred că vor fi 50-60 de parcele şi am convingerea că se va dezvolta

Elevii din Păușești-Otăsău, din nou, privilegiați

Primarul comunei Păușești-Otăsău, Cătălin Avan, anunță că, duminică, 17 iunie, toți elevii din localitatea care au câștigat premiul I la școală sau alte premii la concursurile județene vor avea parte de o surpriză frumoasă. Vor primi din partea autorităților locale câte o bicicletă, premiu oferit cu ajutorul unui ONG din Belgia. Edilul Cătălin Avan s-a

Modificări aduse sistemului de adopții

Copiii din sistemul de protecție specială vor avea mai multe șanse să găsească o familie adoptatoare, printr-un proiect de modificare a legii adopției. Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică Proiectul de modificare a Legii privind procedura adopției, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului – 1 iunie și a Zilei Naționale a

Vâlcenii sunt așteptați la Cinci zile de teatru de înaltă calitate

Între 17-21 iunie, Ariel Inter Fest coboară arta în stradă! • festivalul de teatru vă așteaptă cu un program de spectacole și evenimente fără precedent • „Ariel Inter Fest” debutează pe 17 iunie Advertisements Ieri, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Cinema Geo Saizescu, organizatorii Festivalului Internațional de Teatru Ariel Inter Fest au

O nouă apariţie editorială: Pr. Dr. Ștefan Zară, „Sfântul Ambrozie al Mediolanului. Monografie patristică”

Numeroase studii de teologie românească vorbesc despre înnoirea Tradiției, reafirmând îndemnul întoarcerii la Părinți, a traducerii operelor acestora, pentru regăsirea sensului viu și valorilor spirituale. Într-un anume fel, Tradiția s-a reînnoit în cadrul Bisericii ori de câte ori textele Sfinților Părinți au fost așezate drept argumente, metafore, formule de credință chiar, pentru înțelegerea plenitudinii misterului

În această dimineață, Expoziția „De-a Arhitectura” își deschide porțile la Muzeul de Istorie

Muzeul de Istorie găzduiește, de la ora 11.00, vernisajul unei expoziții cu totul deosebite. „De-a Arhitectura” prezintă machetele orașelor la scara unui omuleț LEGO și reprezintă o parte din rezultatele procesului educațional desfășurat pe perioada unui an școlar (sau chiar a doi), prin parcurgerea cursului „De-a arhitectura în orașul meu”, adresat claselor a III-a și

Două zile de ciclism și alergare montană, la Costești

• organizatorii au pregătit participanților multe surprize: foc de tabără, concerte live, concursuri pentru copii, karaoke În perioada 16-17 iunie a.c., la Costești, mai exact în Parcul Național Buila-Vânturarița, se va desfășura un concurs de ciclism MTB și alergare montană – LYKAIOS MTB, care se adresează tuturor iubitorilor sportului și mișcării în natură. Organizatorul evenimentului

Comunicat de presă ADPSE Catalactica – filiala Teleorman anunță demararea proiectului ”Program Integrat – Educație, Dezvoltare, Integrare (EDI)”

Alexandria, 13.06.2018 Advertisements Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică Catalactica – filiala Teleorman în parteneriat cu Asociația pentru Promovare Incluzivă INTEGRAT și în colaborare cu Școala Gimnazială Corbu, Școala Gimnazială ”Pan M. Vizirescu”, Școala Gimnazială Milcovu din Deal – județul Olt, Școala Gimnazială Catane – județul Dolj, Școala Gimnazială Copăceni Racovița – județul Vîlcea, anunță

La Vâlcea și la lotul național de cadete, Mia Rădoi pregătește viitorul handbalului

În urmă cu doi ani, Mia Rădoi se întorcea din Italia, unde antrenase repre­zentativa de handbal feminin tineret, și prelua de la Steluța Luca, care a ajuns vicepreședinte la Federația Română de Handbal, echipa de junioare III a Centrului Național Olimpic de Excelență de la Vâlcea. „Ca bază materială nu ne comparăm, în Italia ai

Între 15-18 iunie 2018, Roşiile – capitala ortodoxiei româneşti!

• în acest final de săptămână, Cinstitul Brâu al Maicii Domnului ajunge la Mănăstirea Pleşeşti Advertisements Una dintre cele mai preţioase relicve creştine ajunge în Vâlcea, la Roşiile. De vineri până luni, Brâul Maicii Domnului, adus de la mănăstirea Kato Xenia, din Grecia, va putea fi venerat de către toţi credincioşii ortodocşi la mănăstirea-simbol a

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, marcată la Vâlcea

Fundația Evergreen, în colaborare cu Centrul de Transfuzii Sanguine Vâlcea, vă invită, începând de joi 14 iunie, la Shopping City Mall, pentru a marca Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Ne propunem să promovăm, nu numai necesitatea donării voluntare de sânge și creșterea colectei, în vederea îmbunătățirii activității specifice de asigurare a autosuficienței sângelui în

În Vâlcea, Cazuri speciale, la Evaluarea Națională 2018

Trei elevi de clasa a VIII-a au susținut prima probă a Evaluării Naționale în condiții speciale, adică fie de pe patul spitalului, fie alături de psihologi. Potrivit datelor furnizate de către Adina Dobrete, inspector manage­mentul școlar IȘJ Vâlcea, în primul caz este vorba despre un copil din Brezoi, bolnav de varicelă, dar în faza finală,

Accident chimic cu 60 de victime la Oltchim

• nu vă alarmați! Este vorba doar despre un exercițiu ISU Pompierii vâlceni din cadrul ISU Vâlcea, gata să intervină la un accident chimic petrecut pe platforma chimică. Nu vă alarmați! Este vorba despre un exercițiu de intervenție în cazul unui accident chimic, ce se va petrece la SC Oltchim SA. Se urmărește modul de

2,96% – rata șomajului în Vâlcea

Ultimele date furnizate de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea atestă că, la finele lunii mai, rata șomajului era de 2,96%. Erau înregistrați 4.820 de șomeri, din care 2.247 erau femei. De asemenea, primeau indemnizație de șomaj doar 1.514 persoane. Pe medii de rezidență, în județul Vâlcea, la finele lunii mai, 1.557

Se reabilitează drumurile forestiere

În data de 23 iunie, este programată licitația privind serviciile de proiectare privind reabilitări de drumuri forestiere și corectare a torenților. Achizitor este Direcția Silvică Vâlcea, iar valoarea investiției este de aproximativ 122.262 lei. Mai trebuie spus că firmele interesate de această licitație trebuie să aibă în vedere codul CPV 71000000-8 – Servicii de arhitectură,

Tatiana Proskuryakova și Claudia Banu, aceeași părere despre Pilonul II de pensii: „De ce să reformezi un sistem care merge bine?”

Zilele trecute, la București, Tatiana Proskuryakova – manager de ţară pentru România şi Ungaria al Băncii Mondiale a declarat că Pilonul II de pensii din țara noastră merge bine şi nu există niciun motiv pentru reformarea acestuia. „Credem că Pilonul II de pensii merge bine, iar opinia noastră este: dacă nu este stricat, nu-l reparaţi!

RoStire

Am înțeles că sunt localități care vor să se retragă din ADI Apa Vâlcea. Cică nu știu cum să le explice cetățenilor tarifele mai mari la apă și canalizare. Proiectul de 150 milioane euro, pe POS Mediu 2, a fost aprobat în 2009 cu acceptul Apavil. Banii vor merge către 62 de localități și alte

Liberalele din Galicea au o nouă șefă

Președinta OFL Vâlcea, consilierul județean Mihaela Andreianu, alături de prim-vicepreședintele PNL Vâlcea, Claudia Mihaela Banu, însoțite de reprezentanți ai Biroului Politic Județean au participat, duminică, 10 iunie, la alegerile pentru funcțiile de conducere din cadrul OFL Galicea. Au fost organizate și validate alegerile pentru funcția de președinte al Organizației Femeilor Liberale Galicea și pentru cele