147 de acțiuni pentru controlul materialului lemnos amenzi de 50.000 lei pentru lemnele fără acte de proveniență


În luna ianuarie a.c., acțiunile angajaților Direcției Silvice Vâlcea s-au intensificat, comparativ cu numărul controalelor realizate în ianuarie 2014. Astfel, potrivit datelor furnizate de Dumitru Dinu, șef compartiment „Paza pădurii” din cadrul Direcției Silvice Vâlcea, la începutul acestui an au fost organizate 147 de acțiuni pentru identificarea neregulilor din domeniul silvic, din care 34 cu poliția și s-au constatat două infracțiuni. S-au aplicat 42 de contravenții, din care zece cu poliția, iar valoarea amenzilor a fost de 50.200 lei. Personalul silvic a confiscat 100 m.c. de material lemnos. Este vorba despre controlul materialului lemnos sau, mai precis, despre lemne depistate în trafic, fără acte de proveniență. Ca o comparație, în ianuarie 2014, au fost organizate 112 acțiuni din care 30 cu poliția și s-au constatat 20 de infracțiuni silvice din care una cu organele legii. S-au aplicat 30 de contravenții, iar valoarea amenzilor a fost de 23.400 lei. Personalul silvic a confiscat 15 m.c. de material lemnos fără acte de proveniență.