Ești prins tăind ilegal arbori? Rămâi fără lemne, dar și fără utilaje!


Noi legi duc la confiscarea lemnelor, odată ce o persoană este prinsă tăind ilegal, dar și la mijloacele de transport și a utilajelor folosite în săvârșirea infracțiunii. Așadar, atenție! Pleci acasă cu amendă, dosar penal, fără lemne și fără mașină.
„Controlul circulației materialului lemnos pe drumurile publice este reglementat de HG 470/2014. Au fost aduse modificări ale acestei hotărâri prin OUG 51/2016 prevăzându-se expres ca tot ce e contravenție și rezultă la săvârșirea unei contravenții sau infracțiune silvică să fie confiscat. Astfel, numai în primul trimestru din acest an a fost confiscat volumul de 114 m.c. lemne și peste 10 motofierăstraie, peste 30 de mijloace de transport hipo, patru tractoare cu remorci și șapte camionete”, a declarat, pentru ziarul nostru, Dumitru Dinu (foto), șef Paza pădurii, Direcția Silvică Vâlcea.
În ceea ce privește controlul circulației masei lemnoase, au avut loc 418 acțiuni, s-au constatat 16 contravenții, au fost acordate amenzi în valoare de 27.000 lei și a fost confiscat un volum de 114 m.c. lemne, din care 29 m.c. lemn de lucru și 85 m.c. lemn de foc. Anul trecut, în primul trimestru, amenzile au fost de 35.000 lei și a fost confiscat un volum de 95 m.c. lemne.

87 m.c. material lemnos, tăiat ilegal

Numărul infracțiunilor silvice a scăzut cu 50% față de cele înregistrate anul trecut. Astfel, în primul trimestru din acest an, au fost înregistrate patru infracțiuni de tăieri de arbori, în timp ce-n primul trimestru din 2016 au fost opt. În primele trei luni din acest an, s-au mai înregistrat 18 contravenții privind tăierea arborilor, mult mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut (n.r. au fost 45). Potrivit datelor furnizate de către Dumitru Dinu, șef  compartiment Paza pădurii – Direcția Silvică Vâlcea, valoarea amenzilor a fost de 16.800 lei, în timp ce-n 2016, din ianuarie și până-n martie, amenzile au fost de 26.000 lei. S-a tăiat ilegal un volum de 87 m.c. material lemnos. Anul trecut, volumul tăiat ilegal depășea 200 m.c. lemne. Pagubele, pentru acest trimestru, au fost de 20.000 lei, față de 61.000 lei cât erau în 2016.