13 profesori din străinătate la „Matei Basarab”


În perioada 2015-2017, Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea este implicat într-un parteneriat strategic pentru învățământul școlar Erasmus + cu titlul „Make Students Addiction-Free”. Proiectul este coordonat de Direcția Provincială a Ministerului Educației din Bursa (Bursa MEM) și are ca temă problema globală a dependenței, cu accent pe dependența de ecran și alimente. În cadrul acestui proiect, care a început anul trecut, mai iau parte o universitate particulară din Polonia, o școală din Turcia, un grup școlar din Portugalia și o școală profesională din Maranello, Italia, fondată de Enzo Ferrari.
La sfârșitul lunii februarie 2016, partenerii s-au întâlnit pentru o săptămână la Bursa, în Turcia, pentru prima reuniune transnațională, organizată de membrii Departamentului de proiecte europene din cadrul instituției Bursa MEM, unde Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” a fost reprezentat de trei profesori: Gabriela Cocoș, coordonatorul proiectului, Roxana Roșu-Călina, directorul adjunct al acestei instituții, și Simona Mărăcine, profesor de limba și literatura engleză. Pornind de la ideea că viciile sunt motivele principale care determină insuficienta pregătire a elevilor la școală și implicit abandonul școlar timpuriu, depistarea elevilor care sunt înclinați către aceste vicii reprezintă cea mai importantă etapă a luptei împotriva dependenței pentru partenerii proiectului. Prin urmare, misiunea acestui proiect este aceea de a crea un program internațional de depistare timpurie a elevilor aflați în situație de risc și de creștere a gradului de conștientizare a acestor vicii. Proiectul își propune realizarea unui manual care să ajute părinții și profesorii să se apropie de acei elevi aflați în astfel de situații, într-un mod adecvat. În acest fel, elevii care prezintă aceste tipuri de dependențe pot fi ajutați să aibă încredere în ei înșiși, dar și în luarea deciziilor, în dezvoltarea abilităților de comunicare și în gestionarea stresului și a anxietății, astfel încât să poată rezista presiunilor sociale care apar o dată cu consumul de substanțe. Elevii care vor renunța la viciile lor se pot concentra pe lecții, vor avea mai mult succes la școală și se vor integra cu mai multă ușurință în societate.
Săptămâna trecută, Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” a avut onoarea de a fi gazda a 13 profesori din ţările partenere, aceștia fiind prezenți la Râmnicu Vâlcea într-o mobilitate de învățare în cadrul acestui proiect.
Activitățile de învățare adaptate tematicii proiectului, în care elevii au fost implicați, au fost diverse şi s-au desfăşurat sub îndrumarea profesorilor coordonatori de la CNI „Matei Basarab”, care s-au străduit să fie gazde primitoare pentru oaspeţii lor. În ultima zi de proiect au fost evaluate activitățile desfășurate, au fost trase concluzii și s-au stabilit detaliile următoarei întâlniri care va avea loc în luna iulie 2016, în Polonia.