1 iunie şi salarii mai mari pentru bugetari


georgescu_florin„De la 1 iunie salariile bugetarilor vor creşte cu 8%, urmând ca restul sumelor necesare pentru revenirea la nivelul salariilor din iunie 2010 să fie acordate în luna decembrie” a anunţat premierul Victor Ponta, întru-un briefing de presă susţinut la Palatul Victoria.  În baza Scri­so­rii de Intenţie, Guvernul va aproba săp­tă­mâna viitoare, prin Ordonanţă de Ur­genţă, acordarea unei creşteri de 8% pentru personalul bugetar, începând cu 1 iunie, urmând ca dife­renţa să fie recu­pe­rată în luna decembrie. Viceprim-mi­nis­trul, Florin Geor­ges­cu (foto), Ministrul Finanţelor Publice, a menţionat că în luna decembrie 2012, toţi bugetarii afectaţi de reducerile salariale vor reveni la salariul nominal din luna iunie 2010.  Totodată, vicepremierul a menţionat că anvelopa salarială nu va fi depăşită de reîntregirea salariilor bugetarilor, iar deficitul bugetar va creşte în limitele negociate cu Fondul Monetar Internaţional.