Ziua Europeană a Limbilor a fost sărbătorită şi la Centrul de Informare EUROPE DIRECT Vâlcea


Ieri, în Holul Mare al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, Centrul de Informare EUROPE DIRECT a organizat un eveniment dedicat Zilei Europene a Limbilor. Acesta a debutat cu vernisajul expoziţiei de fotografie intitulată „Secvenţe europene”, semnată de Robert Barth din Germania şi a continuat cu deschiderea celei de-a treia serii de cursuri de limbi străine. Deschiderea noii sesiuni de cursuri a fost făcută de Sanda Augustina Constantinescu, directorul Biblio­tecii Judeţene, care spune printre altele: „Eu sunt absolut impresionată şi vă asigur de tot respectul faţă de cursanţii, care au trecut de vârsta şcolarizării, care fac o dovadă de voinţă, o dovadă de ceea ce însemna o şcoală solidă, în care învă­ţătura era considerată primul vis prin care omul se reali­zează intelectual, îşi pune în valoare capacităţile sale intelec­tuale, dar se şi integrează într-o societate foarte diversă. Tânăra generaţie ar trebui să folosească, deja, în mod curent, de la 3 limbi străine în sus, pentru că posibilităţile în lumea deschisă în care trăim noi, astăzi, aproape îi obligă la acest lucru. Aveţi un exemplu excepţional în aceste persoane care au trecut de vârsta şcolarizării, dornice de instruire, dornice de comunicare şi care fac un act de voinţă, dar şi de satisfacţie intelectuală de a învăţa o limbă străină”. De asemenea, a mai vorbit despre aceste frumoase evenimente şi despre progra­mul organizat cu această ocazie Dana Rădulescu, consilier de comunicare al Centrului de Informare EUROPE DIRECT.

După această deschidere, participanţii au mers să viziteze expoziţia de carte în limbi străine, organizată tot cu ocazia aces­tui eveniment, apoi, cei înscrişi, să înceapă cursurile de limba engleză, care au debutat în această zi. În după-amiaza aceleiaşi zile, voluntarii Centrului au stat de vorbă cu trecătorii prin centrul oraşului şi străzile din jurul Bibliotecii despre importanţa acestei zile, despre nevoia şi beneficiile cunoaşterii unei alte limbi.

Trebuie să amintim că autorul expoziţiei „Secvenţe euro­pene” s-a născut în România, mama sa fiind vâlceană de ori­gine. De aici a rezultat şi dorinţa tânărului artist de a organiza o expoziţie în Vâlcea, ca o dedicaţie pentru frumoasele melea­guri natale. În prezent, artistul trăieşte şi lucrează în Ger­mania, având ca pasiune fotografia. Mentorul tânărului artist este Edi Mattes, un binecunoscut om al artei fotografice din Israel. Colecţia de fotografii expuse în Holul Mare al Bibliotecii Judeţene sunt realizate în Germania, Austria şi Olanda. Un lucru inedit, autorul a oferit lucrări, din această frumoasă expoziţie, iubitorilor de fotografie prezenţi la vernisaj.