VIP-urile locale, prezente în număr mare în tribunele „Municipalului”
Parcursul bun de pe teren propriu al echipei sprijinită financiar de Primăria Râmnicului şi omul de afaceri Dan Niţu atrage ca un magnet autorităţile locale, dornice să asiste, din mijlocul tribunei oficiale, la succesele grupării vâlcene în liga secundă de fotbal. Aşa se face că şi un meci disputat în compania unei echipe modeste, precum Minerul Motru (câştigat greu de râmniceni, scor 2-1), a adus sâmbătă la stadion numeroase oficialităţi locale. În frunte cu primarul Emilian Frâncu, PNL-iştii vâlceni au avut o participare numeroasă, edilul şef al Râmnicului fiind înconjurat, printre alţii, de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bogdan Pistol, viceprimarul Eduard Vârlan, senatorul Dan Niţu sau consilierul Liviu Boban. Nici social-democraţii nu s-au lăsat mai prejos, aceştia fiind reprezentaţi de viceprimarul Gigi Matei.
Şi Florin Costea a asistat la meci
La nici douăsprezece ore trecute de la momentul în care marca în poarta dinamoviştilor unicul gol al victoriei obţinută de CFR Cluj vineri seară în Gruia, vâlceanul Florin Costea s-a afişat, sâmbătă dimineaţa, în tribunele „Municipalului” din Parcul Zăvoi. El a venit să asiste la ultimul meci oficial al grupării vâlcene din turul sezonului 2013/2014, iar la finalul partidei i-a felicitat pe fotbaliştii lui Claudiu Niculescu pentru succesul obţinut în faţa minerilor din Motru.