Vâlcu, reales preşedinte al Colegiului Farmaciştilor Vâlcea


Valcu_SamoilColegiului Farmaciştilor Vâlcea. Zilele trecute, farmaciştii şi-au de­semnat cei 11 membri ai Colegiului Teritorial al Farmaciştilor din Vâlcea. Astfel, prin vot secret, s-au ales cei cinci membrii ai biroului de condu­cere, fiind vorba de un preşedinte, trei vicepreşedinţi şi un secretar. Pentru următorii patru ani, deputatul Samoil Vâlcu a fost reales, cu unani­mitate de voturi, preşedinte al Cole­giului Farmaciştilor Vâlcea, funcţie pe care o deţine încă din 1994. Şeful farmaciştilor şi-a propus să aibă o relaţie bună cu Casa de Asigurări de Sănătate, cu Ministerul Sănătăţii, una din dorinţe fiind aceea de a în­fiinţa cât mai multe puncte farma­ceu­tice în mediul rural.