Un spirit în căutare de Sine


Vechi şi talentat tapiser, deopotrivă productiv şi rafinat, George Gogescu expune la Sala Brâncuşi a Palatului Parlamentului o panoplie de lucrări, ecouri cromatice dintr-o inspiraţie bine strunită. Grădinile sale, cu geometria fixă a tablei de şah, izvodesc potire cu elixir pe mese de un galben regal (culoarea împăraţilor chinezi!) străjuite de statui discrete, dar atotştiutoare. Un „Zbor” ciudat, cu genunchii frânţi, pare o rugăciune înainte de asfinţit. Un Gogescu în egală măsură aşteptat şi imprevizibil, ca un spirit în căutare de Sine.