
Un singur tur!
• alegerile locale se vor derula doar în data de 5 iunie, după decizia de ieri a Curții Constituționale
Curtea Constituţională a României a respins ieri sesizarea privind unele prevederi din Legea alegerilor locale, printre care şi cele care arată că este ales candidatul ce a întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat că excepţia pe art. 50 s-a respins ca neîntemeiată, iar cea pe art. 101 ca inadmisibilă. „S-a respins pe art. 50 ca neîntemeiat. Nu am găsit niciun motiv, nu s-a adus niciun argument care să justifice schimbarea practicii CCR în domeniu. Avem o practică vastă în această privinţă. Dintotdeauna. Curtea a spus că este rolul Parlamentului să stabilească legea electorală, modalităţile, cu semnături, fără semnături. De altfel şi Comisia de la Veneţia spune că nu este nicio problemă, nu se încalcă legile, nu se încalcă dreptul de a alege sau de a fi ales prin faptul că se condiţionează existenţa unor semnături. Pe art. 101 s-a respins ca inadmisibil, pentru că acest articol nu are legătură cu cauza dedusă judecăţii – alegerile într-un tur sau două tururi. În acest dosar se judecă posibilitatea autorului excepţiei de a candida sau nu în funcţie de semnăturile pe care trebuia să le depună. Deci nu se judecă legea electorală în ansamblul ei”, a explicat preşedintele CCR, după anunţarea deciziei.