Un plus la sponsorizări


În acest an, 29.250 de contribuabili vâlceni, cu 13% mai mulţi decât în anul precedent, şi-au exprimat opţiunea pentru redirecţionarea de la bugetul de stat a sumei de 1.468 mii lei, reprezentând 2% din impozitul anual aferent veniturilor obţinute în anul 2010. Beneficiarii acestei opţiuni sunt 2.277 de entităţi nonprofit – asociaţii, fundaţii, unităţi de cult etc., care funcţionează în condiţiile legii. Până la 31 octombrie a.c., Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a virat 610 mii lei pentru 296 entităţi nonprofit. „Acţiunea de restituire a sumei de 2% din impozitul anual aferent veniturilor obţinute în anul 2010 este în plină desfăşurare, personalul fiscal cu atribuţii în domeniu fiind preocupat pentru respectarea opţiunilor contribuabililor şi rezolvarea operativă a situaţiilor în care au fost completate incorect sau incomplet datele de identificare ale entităţilor nonprofit, acţiunea urmând să fie finalizată până la jumătatea lunii noiembrie a.c.” – a declarat Gheorghe Gogîrnoiu, directorul executiv al DGFP Vâlcea.