Jandarmii au recuperat 270 kilograme de cărbune furat


Sâmbătă, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Jude­ţean Vâlcea aflaţi în misiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale în zona mun. Rm. Vâlcea au observat în jurul orelor 11:30 în cartierul Colonie Nuci trei persoane care sustrăgeau cărbune din vagoanele aflate în antestaţia CET Govora. Jandarmii au inter­venit au oprit cele trei persoane, în urma verificărilor stabilindu-se că este vorba de P. Mureşan de 21 de ani, M. Ancuţa de 23 de ani şi N. Gabriel de 18 ani, toţi domiciliaţi în Rm.Vâlcea.

Aceştia  au pătruns în zona de siguranţă feroviară din antestaţia CET Govora şi au sustras cantitatea de 270 kg cărbune(lignit)  din vagoanele aflate în staţionare.

Prejudiciul creat a fost recupe­rat în totalitate şi predat reprezen­tanţilor S.C. CET GOVORA  S.A., celor trei persoane le-au fost  întoc­mite acte de constatare pentru comiterea infracţiunii de „furt cali­ficat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 6 alin.1 din Legea 289/2005, privind unele măsuri pentru preve­nirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional în domeniul transportului pe calea ferată. Actele de constatare  au fost înaintate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea pentru continuarea cercetărilor.