UDMR vrea ca din octombrie să se dezbată în comisiile de specialitate Statutul minorităţilor


Kelemen_HunorSpecialiştii din coaliţia de guver­nă­mânt au reluat discuţiile pe tema sta­tu­tului minorităţilor naţionale, iar începând cu luna octombrie dezba­te­rile pe acest su­biect vor fi reluate în co­misia de spe­cia­litate din Parlament, a precizat, luni, pen­tru AGERPRES, pre­şedintele UDMR, Hunor Kelemen. “Am discutat că reluăm dezbaterile, ur­mează, probabil că în zilele ce urmea­ză, săptămâna vii­toa­re, să vedem unde era blocajul pe ches­tiunile de formă şi dacă şi cu con­ţi­nu­tul sunt probleme şi după aceea să în­cepem dezbaterile în comisia de spe­cialitate. Mai întâi specialiştii din coaliţie vor discuta, după care se va merge în co­misia de specialitate. Noi atât am dis­cu­tat în şedinţa de azi (luni – n.r.) a coa­li­ţiei, că în octombrie vom relua dezba­terile în comisie şi până atunci urmează să clarificăm acolo unde erau neîn­ţe­legeri sau unde nu erau lucrurile clare”, a spus Kelemen, la finalul şe­din­ţei de luni a coaliţiei de guver­nă­mânt.

Şi liderul grupului minorităţilor na­ţio­nale, deputatul Varujan Pambuc­cian, a apreciat că statutul minorităţilor naţio­nale reprezintă o prioritatea pen­tru cea de-a doua sesiune legislativă a acestui an.

“Am convenit ca săptămâna vii­toa­re să refacem un grup de lucru care să armonizeze în interiorul coaliţiei diver­genţele care mai sunt. Ele sunt de formă, nu de fond, dar vor trebui şi aces­tea discutate”, a afirmat, pentru AGERPRES, Pambuccian.

Viceliderul Grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor Marton Arpad şi-a exprimat speranţa ca săp­tă­mâna viitoare să aibă loc o “ultimă discuţie” pe acest subiect la nivelul coaliţiei, pentru ca apoi dezbaterile să ajungă în comisia parlamentară.

“Urmează ca săptămâna viitoare să avem, sper, o ultimă discuţie pe ace­le probleme de fond sau de formă, unii le consideră de formă, alţii de fond, pe care le mai avem încă în dis­cu­ţie”, a spus Marton Arpad.

În această vară, preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, declara că Uniu­nea nu va face niciun fel de compromis în ceea ce priveşte statutul minorităţilor naţionale, preferând să amâne dezbaterea acestui proiect de lege atât cât va fi necesar până când se vor găsi parteneri care să susţină adoptarea lui în forma propusă iniţial.

“Nu putem accepta niciun pas îna­poi (…), nu are rost să facem compro­mi­suri. În politică trebuie să ai răbdare, trebuie să ai şi consecvenţă, să ai posi­bilitatea şi capacitatea de a găsi argumente şi parteneri. Mergem mai de­parte şi, dacă nu în două săptă­mâni, în două sau şase luni, atunci poate în doi ani vom putea vota o lege care va fi în concordanţă cu proiectul trimis de Guvernul Tăriceanu în Parla­ment”, a afirmat Kelemen.

În luna iunie, purtătorul de cuvânt al Par­tidului Democrat Liberal, Sever Voi­nes­cu, preciza că s-a agreat la nivelul coa­liţiei de guvernare ca statutul mino­ri­tăţilor naţionale să fie adoptat de Par­lament “eventual în toamnă”, după ce se va ajunge la un acord privind prevederile care se află încă în discuţie, acestea reprezentând până la 5% din proiect.

“Există un acord al întregii Coaliţii pentru 90-95% din textul acestui proiect. Mai sunt una sau două chestiuni care urmează a fi tranşate în cadrul nego­cie­rilor care vor urma şi noi suntem con­vinşi că pe parcursul acestei veri pro­ble­mele se vor rezolva şi vom putea avea eventual din toamnă acest act normativ la vot”, a spus Voinescu.