Transfer de marcă pentru alb-verzi


• un internaţional de juniori a ajuns la Damila
 

După „lovitura” de imagine dată prin transferul francezului de 31 ani, Nasser Menassel, oficialii clubului din sudul judeţului nostru au reuşit, în urmă cu câteva zile, să obţină semnătura unui alt fotbalist cu „nume” din Liga I. Deşi nu se poate compara cu Menassel, fiind cu 12 ani mai tânăr, Rareş Cucui a devenit deja „tricolor”, el fiind convocat constant la naţionalele României sub 18 şi 19 ani.

De la Parma şi Siena, via U. Cluj, la Măciuca

Rareş Cucui s-a născut pe 30 octombrie 1993 la Târnăveni, în judeţul Mureş. A început fotbalul la Chimica Târnăveni, trecând ulterior pe la Şcoala de Fotbal Ardealul. După patru ani petrecuţi aici, Rareş a dat probe la Steaua şi Braşov, dar nu a rămas din cauza costurilor mari pe care trebuia să le suporte. Şi-a încercat norocul şi la două formaţii puternice din Italia, Parma şi Siena. Deşi fusese acceptat în loturile acestor echipe, transferul lui a „picat”, oficialii Şcolii Ardealul neînţelegându-se cu italienii asupra sumei de bani pe care urmau să o primească în schimbul său. Fundaş central de meserie, Rareş a ajuns în anul 2011 la Universitatea Cluj, acolo unde l-a avut coleg chiar pe actualul antrenor de la Damila, Claudiu Niculescu. El a debutat în Liga I la nici 18 ani, pe 21 mai 2011, într-o partidă pe care „şepcile roşii” din Cluj au câştigat-o pe terenul celor de la FCM Târgu Mureş (2-0).

Împrumutat până în vară

Tehnicianul Claudiu Niculescu va putea apela la serviciile fostului său coleg de pe vremea când evolua pentru Universitatea Cluj până la finalul acestui tur de campionat (luna iunie). Însă, dacă ardeleanul se va adapta în lotul cu care Niculescu îşi propune promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc, nu ar fi exclus ca Rareş Cucui să devină o prezenţă constantă în tricoul Damilei.

„Am fost la Parma de două ori. Mă doreau insistent”

După ce a semnat cu echipa vâlceană, tânărul fundaş central a oferit un scurt interviu pentru site-ul oficial al clubului (www.fcdamila.ro). „Înainte am fost în probe la Steaua şi Braşov, dar nu puteam rămâne acolo pentru că nu-mi dădeau apartament şi nu-mi puteam permite să plătesc chirie. La Siena am fost zece zile, iar apoi la Parma de două ori câte două săptămâni. Mă doreau insistent, dar nu s-au înţeles la bani cu Ardealul. M-au impresionat condiţiile de acolo şi felul în care văd oamenii fotbalul. E o disciplină strictă, toţi muncesc pentru acelaşi scop. În tot acest timp, Aston Villa era cu ochii pe mine. Dar am decis să vin la Cluj. Eram la antrenament când am aflat că plec în Antalya cu echipa mare. Nu-mi venea să cred. Apoi, când mi s-a spus că de acum mă pregătesc cu seniorii, simţeam că într-adevăr viitorul sună bine pentru mine”, rememorează Rareş experienţele sale ca fotbalist.