Totul despre Măsura 421 “Implementarea proiectelor de cooperare” (1)


• Prin acţiunea de cooperare, Grupurile de Acţiune Locală sunt încurajate şi sprijinite să întreprindă o acţiune comună cu alte grupuri LEADER sau cu un grup care are o abordare similară şi care se află într-o altă regiune, într-un alt stat membru sau chiar într-o ţară terţă pentru a  conduce la o valoare adăugată reală • Acţiunile de cooperare pot fi acţiuni adiacente şi/sau productive (Cooperarea poate ajuta grupurile LEADER să-şi intensifice activităţile la nivel local iar prin cooperare se pot rezolva o serie de probleme şi se poate adăuga valoare resurselor locale • Cooperarea poate reprezenta o modalitate de a realiza masa critică necesară pentru ca un anumit proiect să fie viabil, de a încuraja acţiunile complementare, cum ar fi comercializarea în comun de către grupuri LEADER din diverse zone care au în comun specializarea pe un anumit produs (castane, lână etc.), sau de a dezvolta iniţiativele comune de turism pe baza unui patrimoniu cultural comun (celtic, roman etc.)

Prin Măsura 421 se vor finanţa proiecte de cooperare ca modalitate de a extinde experienţele locale pentru îmbunătăţirea strategiilor locale, de a permite accesul la informaţii şi idei noi, de a face schimb de experienţă şi de a învăţa din experienţa altor regiuni sau ţări, de a stimula şi sprijini inovaţia, de a permite dobândirea de competenţe şi îmbunătăţirea lor. În cadrul LEADER sunt posibile două tipuri de cooperare: Cooperare inter-teritorială( cooperarea între diverse zone rurale din acelaşi stat membru care poate avea loc între grupuri LEADER şi este, de asemenea, deschisă altor grupuri locale care utilizează aceeaşi abordare participativă) şi Cooperarea transnaţională: cooperarea între grupuri LEADER din cel puţin două state membre sau între grupuri din ţări terţe care au o abordare similară.

Proiectele eligibile pentru sprijin vor fi acţiuni comune care corespund obiectivelor măsurilor din cele 3 axe (Axele 1, 2 si 3) ale FEADR. Acţiunile comune pot avea ca obiectiv şi construcţia instituţională: schimb de experienţă şi bune practici privind dezvoltarea locală prin publicaţii comune, organizarea de evenimente, proiecte de twinning (schimb de manageri de program şi de personal) sau lucrări de dezvoltare comune sau coordonate în comun, precum şi acţiuni de instruire. De asemenea, sunt eligibile costuri ocazionate de pregătirea proiectului. Funcţionarea unei structuri comune este considerată cea mai integrată formă de cooperare. Beneficiarii eligibili pentru finanţare în cadrul Măsurii 421 din cadrul PNDR sunt: Grupuri de Acţiune Locală beneficiare ale Măsurii 431 – Sub-măsura 431.2 “Funcţionarea Grupului de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului” care au încheiat contract de finanţare cu APDRP în cadrul acestei submăsuri; Alte persoane juridice organizate în conformitate cu abordarea LEADER care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul unui Grup de Acţiune Locală beneficiar al Măsurii 431 – Sub-măsura 431.2 “Funcţionarea Grupului de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului”, care are au încheiat contract de finanţare cu APDRP în cadrul acestei sub-măsuri. Acţiunile de cooperare sunt eligibile numai atunci când, cel puţin un partener reprezintă un GAL finanţat din axa LEADER.

Toate parteneriatele care vor implementa proiectul de cooperare reprezintă GAL-uri sau sunt organizate în conformitate cu abordarea LEADER. Parteneriatele organizate în conformitate cu abordarea LEADER sunt parteneriatele public-private selectate în cadrul Axei 3, conform art. 59 e) din Regulamentul (CE) nr.1698/2005 sau oricare alte grupuri rurale organizate după metoda LEADER (grupuri locale care să aibă un rol activ în dezvoltarea rurală, să fie organizate pe baza parteneriatului actorilor locali, grupuri de iniţiativă locală, micro-regiuni şi alte parteneriate de tip LEADER, grupuri finanţate prin Axa 4 din FEP) şi recunoscute de statul membru. Această descriere a partenerilor trebuie să se regăsească în capitolul A al proiectului de cooperare.
CONTINUARE…