Taijiquan – arta Marelui Principiu


Taijiquan este un vechi sistem chinez de exerciţii care se adresează corpului, dar şi minţii, reprezentat de un set de mişcări uşoare şi graţioase care seamănă cu un dans energetic. Taiji Qigong este un sistem complet de dezvoltare ce include trei aspecte:
a) forma externă
b) forma internă
c) metodele de dezvoltare şi cultivare a energiei (elemente de Qigong sau Neigong)
Taijiquan este o extensie a practicii de qigong, denumită în vechime neigong (lucru intern) sau neidan (alchimie internă). Fără qigong, taijiquan nu este posibil! Trebuie spus că boala apare atunci când energia internă întâmpină dificultăţi în a urca sau a coborî, cea mai comună problemă fiind dificultatea de-a urca a energiei stomacului şi ficatului.
Legenda spune că taijiquan-ul a fost creat de-un maestru taoist care practica alchimia internă şi care a fost martorul unei lupte dintre un vultur şi un şarpe. Având o revelaţie, maestrul a dezvoltat neijia quan, adică un stil marţial bazat pe principii taoiste de non-rezistenţă, denumit mai târziu taijiquan (taichichuan), adică boxul Supremului Fundament. Scopul acestei practici este armo­nizarea celor două principii antagonice ale universului, yin şi yang, în propria fiinţă, armonizare ce poate duce până la depăşirea dualităţii antitetice. Taijiquan poate fi descris cel mai bine ca o meditaţie în mişcare. La un nivel avansat poate deveni cea mai eficientă artă marţială existentă, prin manipularea energiei interne a adversarului.
Forma de bază a practicii taijiquan este reprezentată de 13 mişcări, care sunt formate din cele opt tehnici clasice (îndepărtarea, rularea, apăsarea, împingerea, tragerea, despărţirea, cot şi umăr), care se efectuează în cele patru direcţii (nord, sud, vest şi est). Aceste 8 mişcări sunt, de fapt, 8 tipuri de energie pe care practicantul ajunge să le înţeleagă şi stăpânească prin perseverenţă, dar şi prin executarea corectă a tehnicilor. Stilul Yang taiji este cel mai popular dintre stilurile tradiţionale, fiind practicat de milioane de oameni de pe toate continentele.
Cursurile au loc miercurea şi vinerea, de la ora 19.30, în sala de festivităţi a Colegiului Economic. Înscrieri la tel 0766/307025