Sufletul neamului nostru

calităţi bune şi defecte

 Cel mai anonim dintre anonimi, intrat în politică, devine, dintr-odată om mare…

S-a zăpăcit aproape neamul că prea are mulţi oameni mari.

 Nu este ţară în hotarele lumii civilizate în care „gura lumii”, „gura satului” să aibă

mai multă trecere ca în ţara noastră.

 Cele mai multe din convingerile noastre sunt întemeiate pe zvonul public

şi numai foarte puţine  pe dovezile adunate de noi personal.

Când un român stă la îndoială, fiţi siguri că nu stă fiindcă are o convingere personală de apărat,

ci fiindcă nu ştie încă de partea cărui grup să se dea. Să meargă după cum bate vântul din dreapta sau după cum bate cel din stânga ?

 Omul de caracter la români nu este acela care este în concordanţă cu el însuşi,

ci acela care n-a ieşit din cuvântul grupului, adică acela care a urmat totdeauna clopotul turmei…

 Românii sunt eroi, dar cu deosebire când sunt în grup!… 

Dar românul izolat e blând ca un miel (capul plecat, sabia nu-l taie).

 Dar şi religios este românul. De ochii satului, însă; cum tot din aceeaşi cauză este şi naţionalist. 

Cu religiunea merge până la evlavie. Se poate ca el să uite pe Dumnezeul părinţilor săi; pe Atotputernicul şi izbăvitorul?

O aşa uitare e cu neputinţă, mai ales, că el nici nu a avut ocazia să înveţe cine este acest Dumnezeu. Şi ce n-ai învăţat nu poţi să uiţi.

(Din gândirea filozofică a lui CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU, psiholog, pedagog, om politic, dramaturg, director de teatru român, academician și președinte al Academiei Române între 1938 – 1941, personalitate marcantă a României primei jumătăți a secolului XX)