Sub zodia comasării

În România de azi cultura a căzut în dizgraţie, comasarea este la putere. „Comasarea”, o denumire elegantă a termenului „desfiinţare”, tinde să devină o „obsesie naţională”. Totul stă sub zodia comasării: terenuri agricole, poliţie, educaţie, cultură etc. De la dezbaterea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, de anul trecut, guvernanţii au rămas cu această marotă, pe care au aplicat-o proiectului reorganizării şi regionalizării, spunând că instituţiile se pot reorganiza prin… „comasare”! 

Au fost desfiinţate două instituţii culturale, comasarea altor 11 şi renunţarea la 182 de posturi. Cele mai mari reduceri de angajaţi au fost făcute la Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Nou creata Administraţie a Fondului Monumentelor Istorice a preluat de la Institutul Naţional al Patrimoniului activităţile de gestionare a lucrărilor executate la monumentele istorice precum şi componenta de atestare a specialiştilor în domeniul protejării monumentelor istorice. Centrul de Pregătire Profesională în Cultură a fost comasat cu Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii, care s-a desfiinţat, noua instituţie numindu-se Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, subordonat Ministerului. Argumentul forte a fost acela că modificările reduc cheltuielile pentru chirie şi întreţinere pentru cele două sedii şi se diminuează cheltuielile de personal.

Studioul Video Art a fost comasat cu Arhiva Naţională de Filme, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Centrului Naţional al Cinematografiei, şi cu Studioul de Creaţie Cinematografică din Bucureşti care s-a desfiinţat. Totodată, studioul şi-a schimbat denumirea în Institutul Naţional al Filmului. 

Se pare că nici Direcţiile Judeţene pentru Cultură nu vor scăpa de sindromul comasării chiar dacă acum se vorbeşte doar de o reorganizare la consiliile judeţene, în cadrul proiectului descentralizării. Am putut observa că domeniul culturii nu este în trend, atunci când a fost desfiinţat postul naţional de emisuni tv “România Cultural”. Nici acesta n-a scăpat de comasarea de rigoare, fiind absorbit de TVR 2 deoarece “nu era profitabil”. Ce pregătire au cei care evaluează profitabilitatea culturii unui popor?

Mai nou, comasarea şi-a propus să desfiinţeze şi Muzeul Ţăranului Român. Posibil ca miza să fie, aşa cum se aude, una meschină: un teren şi o clădire în centrul Bucureştiului, aflată lângă sediul Guvernului pe care “a pus ochii” ministrul Mediului. Se doreşte ca patrimoniul şi exponatele să fie aruncate la Muzeul Satului.

Directorul instituţiei, Virgil Niţulescu, a trimis o scrisoare deschisă prim-ministrului, în care îşi exprima dezaprobarea faţă de o eventuală hotărâre de guvern. Directorul Muzeului Satului, Paula Popoiu, s-a opus şi ea acestei comasări. Muzeul Ţăranului Român este o instituţie fundamentală pentru spiritualitatea românească înfiinţată de către Regele Carol I în anul 1906. Dar istoria mai consemnează o evacuare din clădire, în anul 1953, pentru a găzdui Muzeul Lenin-Stalin, devenit, mai târziu, Muzeul de istorie a Partidului Comunist care a fiinţat aici până la revoluţia din decembrie 1989. În perioada comunistă Muzeul Ţăranului a fost redenumit Muzeul de Artă Populară, având sediu pe Calea Victoriei, în Palatul Ştirbey, până în anul 1978, când, prin decizia directă a lui Nicolae Ceauşescu, a fost desfiinţat, prin unificare cu Muzeul Satului. Iată cum se repetă istoria!

Disputa mutării muzeului a căpătat accente politice, făcând din celebra instituţie de cultură o minge de ping pong, pasată între palatele Cotroceni şi Victoria. Jocul se ţine pe o scenă a teatrului absurdului din care managerii, angajaţii şi cetăţenii nu mai înţeleg nimic. Aceste discuţii apar din neant şi se duc tot în această direcţie pentru că nu există niciun act scris referitor la o astfel de hotărâre.

Noul ministru al Culturii se vede pus în situaţia ca, la început de mandat, să fie prins în acest mic război al palatelor. Trebuie să-l felicit şi eu pentru punctul de vedere prin care se delimitează clar de această decizie pripită şi nefastă. 

Titlul editorialului parafrazează romanul lui Mihail Sadoveanu – Zodia Cancerului – care ilustrează domnia lui Duca-Vodă, o perioadă de regres din istoria Moldovei, o involuţie a civilizaţiei moldoveneşti spre o lume primitivă, dominată de lupta pentru putere, vechi metehne care tind să devină tot mai prezente în societatea românească de azi când soluţia supravieţuirii rămâne doar… comasarea.

Nu ne trebuie comasare, din contră, avem nevoie acută de cultură, de tradiţii, de moştenirea primită, mai mult ca oricând, ca un panaceu universal pentru vindecarea morală a neamului.