Start pentru INDAGRA
• Peste 350 de firme din 20 de ţări participă la cea de a 16-a ediţie a Târgului Internaţional de Produse şi Echipamente în domeniu agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei INDAGRA, care se desfăşoară în perioada 19 – 23 octombrie 2011, la Complexul Expoziţional Romexpo
La evenimentul din acest an, firmele din Austria, Belgia, Bulgaria, China, Coreea, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Republica Cehă, România, Serbia, Spania, Statele Unite, Turcia şi Ungaria expun pe o suprafaţă de 30.000 metri pătraţi. De asemenea, pe întreaga perioadă a târgului vor fi expuse taurine, ovine, caprine şi cabaline, iar zilnic vor avea loc demonstraţii hipice în spaţii special amenajate. Va fi organizat, totodată, Concursul naţional de taurine, ovine şi caprine, cu sprijinul Agenţiei Naţionale de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ).
Printre manifestările conexe ale ediţiei din acest an a târgului internaţional se numără prezentări şi demonstraţii organizate de reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, comunicări ştiinţifice organizate de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, seminarii organizate de Institutul Naţional pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.
De asemenea, pentru prima oară participă la eveniment reprezentanţi ai Uniunii Horticultorilor Polonezi, dar şi ai Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Maşini Agricole din România.
Tot în perioada 19 – 23 octombrie 2011, Romexpo organizează cea de-a IV-a ediţie a Târgului Internaţional pentru Industria Alimentară – Alimenta, manifestare expoziţională dedicată promovării utilajelor pentru producerea şi procesarea produselor alimentare. Sunt expuse în spaţiile special amenajate: alimente, băuturi, tehnologie de procesare alimente, igienă, siguranţa alimentară, transport, logistică, depozitare, gastronomie, literatură de specialitate/cărţi de bucate, echipamente şi utilaje uzate.