„Sper să avem un sezon cât mai bun, încununat cu câştigarea Ligii Campionilor”


• mărturiseşte handbalista Oltchimului, Adriana Nechita

Prezente în cadrul conferinţei de presă, organizată joi la Sala Sporturilor „Traian”, jucătoarele Adriana Nechita şi Daniela Băbeanu s-au declarat încântate de condiţiile de pregătire care există la Râmnicu Vâlcea, apreciind utilitatea acestora pentru efectuarea antrenamentelor zilnice. Totodată, acestea au recunoscut că uneori pregătirile sunt destul de dificile, dar şi deosebit de importante pentru evoluţiile lor ulterioare. „Sper să avem un sezon cât mai bun, încununat cu câştigarea Ligii Campionilor. Noi credem în realizarea acestui obiectiv, chiar dacă ştim că nu ne va fi uşor. Dar, pentru asta ne pregătim zi de zi”, a mai adăugat optimistă extrema dreapta Adriana Nechita.