Au trecut în prim-plan


Profitând de scurta perioadă în care principalul Jakob Vestergaard a plecat în Danemarca, ţara sa natală, Steluţa Luca şi Mette Klit –ambele antrenoare secunde la Oltchim– au experimentat oportunităţile dar şi responsabilităţile pe care le impune poziţia de tehnician principal în cadrul unei formaţii care îşi doreşte câştigarea Ligii Campionilor. Steluţa Luca s-a declarat mulţumită de ritmul pe care a reuşit să îl imprime sportivelor sale, apreciind că ele sunt foarte bine pregătite pentru debutul noului sezon.

Aceasta a declarat următoarele: „În această săptămână, eu şi Mette am pregătit echipa. Jakob a fost plecat în Danemarca fiindcă băieţelul lui de cinci ani începe şcoala. Dar nu va lipsi mult, el se va întoarce duminică la Vâlcea. Nu ne-a fost simplu să pregătim echipa, mai ales că asta implică şi multă responsabilitate. Acum, în calitate de antrenoare, îmi pot da seama mult mai uşor de anumite greşeli pe care le comit fetele şi pe care le făceam şi eu când eram jucătoare. Greşelile se văd mult mai bine din afara terenului”.

Chestionată cu privire asupra perioadei de timp care îi va fi necesară până a putea să devină ea însăşi antrenor principal, Steluţa Luca ne-a mărturisit: „Cred că mai am nevoie de ceva timp până să fac asta. Nici acum, când mă aflu în al doilea sezon ca antrenoare secundă la Oltchim nu mi se pare simplu. Este tot greu. Dar, cred că peste doi-trei ani aş putea să devin antrenorul principal al unei echipe”.