Situația actualizată a infecțiilor cu COVID în Vâlcea
Potrivit Direcției de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județul Vâlcea, la data de 16 iunie 2020 (inclusiv), se prezintă astfel: 31 persoane în carantină instituționalizată, 2.001 persoane aflate în autoizolare la domiciliu și patru persoane diagnosticate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 internate în prezent în unități spitalicești din județ.
Totodată, 30 dintre persoanele diagnosticate în județ cu noul coronavirus au fost declarate vindecate și externate, patru au decedat, iar o persoană se află internată într-un spital din alt județ.
Polițiștii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. În ultimele 24 ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, 33 de misiuni specifice, fiind verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă în cazul a 1.855 de persoane. Au fost aplicată o singură sancțiune contravențională pentru nerespectarea măsurilor privind carantinarea/izolarea, sancțiune în valoare de 1.000 lei.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea au participat la trei misiuni de transport persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu în carantină.
Pe această cale, precizăm că măsura izolării la domiciliu sau a carantinării (la cerere) este în continuare valabilă pentru cetățenii care se întorc în România din țări care nu se regăsesc pe lista statelor pentru care a fost introdusă excepția de la carantină și izolare, chiar dacă tranzitează țări care sunt exceptate de la această măsură. Potrivit articolului 1, punctul 2 din Hotărârea nr. 28 a CNSU, sunt exceptați de la această măsură cetățenii care vin din state ce nu se află pe lista aprobată de CNSU și care petrec în țări incluse pe listă o perioadă de 14 zile sau mai mare, înainte de a intra în România.
În prezent, statele pentru care este introdusă măsura exceptării de la izolare, pentru persoanele asimptomatice care vin în România sunt: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Această listă se actualizează săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16.00.