Sibienii rămân cu… Voinţa


Chiar dacă, pe parcursul săptămânii trecute, formaţia de pe malul Cibinului părea condamnată la desfiinţare din cauza multiplelor probleme financiare, iată că, de marţi, puţinii oameni care au mai rămas în staff-ul Voinţei Sibiu i-au rechemat pe jucători la antrenamente. Astfel, se pare că după atâtea veşti care au „zguduit” campionatul Seriei Vest, în sfârşit, fotbalul de ligă secundă mai primeşte şi un semn pozitiv. În plus, această informaţie este una foarte preţioasă şi pentru cele două cluburi vâlcene. Aşa cum se cunoaşte, Damila Măciuca şi CSM Râmnicu Vâlcea, formaţii care câştigaseră câte trei puncte în partidele cu Voinţa, erau în pericol să fie depunctate de către FRF, prin anularea rezultatelor grupării sibiene.