Senatorul vâlcean Laurențiu Coca s-a întâlnit cu o delegaţie a Comisiei Europene


Marţi, 3 iunie 2014, între orele 14:30 si 16:00, Preşedintele Comisiei pentru muncă din Senat, domnul senator Liviu Marian Pop, senator Laurenţiu Coca, senator Alexandru Cordoş, la Parlamentul Romaniei, Sala de şedinte a Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaţilor, membrii celor două Comisii pentru muncă din Senat şi Camera Deputaţilor, au participat la o întâlnire cu o delegaţie a Comisiei Europene formată din Dl Michel Servoz, Director General – DG Ocuparea Forţei de muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune al Comisiei Europene, Dl Peter Stub Jorgensen, director, Dl Francisco Merchan Cantos, director, Dl Aurélio Cecilio, şef de unitate, Dna Angela Filote, Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Dna Cosmina Mengheş, şef adjunct Departament politic, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Dna Ioana Gligor, şef de unitate adjunct, Dna Septimia Dobrescu, team leader, Dna Carmen Marcus¸ ofiţer semestru european, Dna Monica Loloiu, consilier, Dna Laura Radu, asistent comunicare. În cadrul întâlnirii, domnul Michel Servoz a prezentat o serie de recomandări ale Comisiei Europene, adoptate în data de 2 iunie, în materie de politică economică pentru fiecare stat membru în scopul de a se consolida redresarea care a început în urmă cu un an.

Recomandările au la bază analize detaliate privind situația din fiecare țară și formulează orientări cu privire la modalitățile de stimulare a creșterii economice, de intensificare a competitivității și de creare de locuri de muncă în perioada 2014-2015.

Acest set de recomandări se referă la punerea în aplicare a strategiei bugetare pentru 2014; îmbunătăţirea semnificativă a efortului bugetar în scopul de a asigura îndeplinirea obiectivului pe termen mediu în 2015; îmbunătăţirea activităţii de colectare a impozitelor (intensificarea eforturilor de reducere a fraudei în domeniul TVA); combaterea muncii nedeclarate; reducerea sarcinii fiscale suportată de persoanele cu venituri salariale mici şi medii; finalizarea reformei pensiilor.

De asemenea, recomandările se mai referă şi la accelerarea reformei în sectorul sănătăţii; intensificarea eforturilor pentru a elimina plăţile informale; consolidarea măsurilor active în domeniul pieţei forţei de muncă; acordarea unei atenţii sporite tinerilor neînregistraţi; consolidarea măsurilor de promovare a capacităţii de inserţie profesională a lucrătorilor în vârstă; elaborarea unor orientări clare privind stabilirea transparentă a salariului minim; asigurarea creşterii calităţii şi accesului la învăţământ şi adaptarea la necesităţile forţei de muncă; sporirea eficienţei şi eficacităţii transferurilor sociale, în special pentru copii; continuarea reformei asistenţei sociale; punerea în aplicare a măsurilor preconizate pentru a favoriza integrarea romilor.

Preşedintele Comisiei pentru muncă din Senat, domnul senator Liviu Marian Pop a prezentat o serie de măsuri luate de partea română, pentru stimularea ocupării forţei de muncă concretizate în iniţiative legislative dedicate în mare măsură ocupării forţei de muncă, în special a tinerilor. În încheiere s-a apreciat că România a făcut paşi importanţi spre realizarea obiectivelor asumate prin Programul de convergenţă, dar, în acelaşi timp, reprezentanţi Comisie recomandă accelerarea ritmului de implementare a acestor măsuri.